Jeremia 19 | Noua Traducere Românească

Jeremia 19 | Noua Traducere Românească

Distrugerea Ierusalimului

1 Așa vorbește DOMNUL: „Du‑te și cumpără de la un olar un vas de lut, iar apoi ia cu tine pe câțiva din bătrânii* poporului și din bătrânii preoților 2 și du‑te în valea Ben‑Hinom, care este la intrarea Porții Ciobului. Să vestești acolo cuvintele pe care ți le spun. 3 Să spui astfel: «Ascultați Cuvântul DOMNULUI, regi ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului! Așa vorbește DOMNUL Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, voi aduce peste locul acesta o nenorocire care va răsuna în urechile oricui o va auzi.’» 4 Căci M‑au părăsit, au înstrăinat locul acesta, au adus în el jertfe altor dumnezei, pe care nu‑i cunoșteau nici ei, nici părinții lor și nici regii lui Iuda și au umplut locul acesta cu sânge nevinovat. 5 Au zidit înălțimi lui BAAL, ca să‑și ardă copiii în foc ca arderi‑de‑tot pentru BAAL, lucru pe care nu l‑am poruncit, nici nu l‑am menționat și care nici nu Mi‑a trecut prin minte. 6 De aceea, iată vin zile, zice DOMNUL, când locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici valea Ben‑Hinom, ci se va numi Valea Măcelului. 7 În locul acesta voi distruge* planurile lui Iuda și ale Ierusalimului. Îi voi face să cadă loviți de sabie înaintea dușmanilor lor, uciși de mâna celor ce caută să le ia viața. Cadavrele lor le voi da ca hrană păsărilor cerului și fiarelor pământului. 8 Voi face din cetatea aceasta o pricină de groază și de fluierat. Toți cei ce vor trece pe lângă ea se vor îngrozi și vor fluiera din cauza tuturor rănilor ei. 9 Îi voi face să mănânce carnea fiilor lor și carnea fiicelor lor. Își vor mânca unii altora carnea în timpul asediului și al strâmtorării impuse asupra lor de dușmanii care caută să le ia viața. 10 Să spargi apoi vasul înaintea ochilor oamenilor care vor merge cu tine 11 și să le spui că așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Voi zdrobi poporul acesta și cetatea aceasta, întocmai cum se sparge vasul unui olar și nu mai poate fi refăcut! Vor fi îngropați în Tofet, din lipsă de loc pentru îngropare. 12 Așa voi face locului acestuia, zice DOMNUL, precum și celor ce locuiesc aici. Voi face cetății acesteia ca și Tofetului. 13 Casele Ierusalimului și casele regilor lui Iuda vor deveni necurate ca acest loc, Tofet, și anume toate casele pe acoperișul cărora se ardea tămâie întregii oștiri a cerurilor și se turnau jertfe de băutură altor dumnezei.»“ 14 Ieremia s‑a întors din Tofet, unde‑l trimisese DOMNUL să profețească. Apoi a stat în curtea Casei DOMNULUI și a zis întregului popor: 15 „Așa vorbește DOMNUL Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi aduce peste cetatea aceasta și peste toate cetățile din jurul ei toate nenorocirile pe care le‑am vestit împotriva lor, pentru că și‑au înțepenit ceafa, ca să nu asculte cuvintele Mele!»“