1.Mose 7 | Noua Traducere Românească
1Apoi DOMNUL i‑a zis lui Noe: „Intră în arcă, tu și toată familia ta, căci te‑am văzut drept* înaintea Mea în această generație.2De asemenea, ia cu tine șapte perechi din toate animalele curate, mascul și femelă, și câte o pereche din animalele necurate, mascul și femelă.3Ia câte șapte perechi din păsările cerului, mascul și femelă, ca să le păstrezi vie sămânța pe fața întregului pământ,4pentru că, peste șapte zile, voi trimite ploaie pe pământ timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți și voi șterge de pe fața pământului toate viețuitoarele pe care le‑am făcut.“5Noe a făcut totul așa cum i‑a poruncit DOMNUL.6Noe avea șase sute de ani când au venit apele potopului pe pământ.7Noe a intrat în arcă împreună cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi, din cauza apelor potopului.8Dintre animalele curate și dintre animalele care nu sunt curate, dintre păsări și orice se târăște pe pământ*9au intrat în arca lui Noe două câte două, mascul și femelă, așa cum i‑a poruncit Dumnezeu lui Noe.10După șapte zile, au venit pe pământ apele potopului.11În al șase sutelea an al vieții lui Noe, în luna a doua, în a șaptesprezecea zi a lunii, în ziua aceea, au țâșnit toate izvoarele marelui adânc și s‑au deschis stăvilarele cerului.12Ploaia a căzut pe pământ timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți.13Noe, fiii săi, Sem, Ham și Iafet, soția sa, precum și cele trei soții ale fiilor săi au intrat în arcă în aceeași zi,14ei și orice vietate, după felul ei, orice vită, după felul ei, orice animal care se târăște pe pământ, după felul lui, și orice pasăre, după felul ei – orice zburătoare, orice înaripată.15Au venit la Noe în arcă, două câte două, din orice făptură care are suflare de viață în ea.16Cele ce au venit erau mascul și femelă din orice făptură. Ele au intrat în arcă, așa cum i‑a poruncit Dumnezeu lui Noe. Apoi DOMNUL a închis arca în urma acestuia.17Potopul a ținut patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut și au înălțat arca, iar ea s‑a ridicat cu mult deasupra pământului.18Apele s‑au ridicat și au crescut mult pe pământ, iar arca plutea deasupra apelor.19Apele s‑au ridicat așa de mult pe pământ, încât toți munții înalți de sub cerul întreg au fost acoperiți.20Apele s‑au ridicat deasupra munților cu cincisprezece coți* și astfel munții au fost acoperiți.21Orice făptură care se mișca pe pământ a pierit: păsări, vite, vietăți, orice animal care mișună pe pământ și orice om.22Tot ceea ce avea în nări suflare de duh de viață, din tot ce era pe uscat, a murit.23El a șters toate viețuitoarele care erau pe fața pământului, de la om până la vite, târâtoare și păsări ale cerului. Ele au fost șterse de pe pământ. Numai Noe a fost lăsat, precum și cei care erau cu el în arcă.24Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.