1Însă câțiva oameni care s‑au coborât din Iudeea îi învățau pe frați astfel: „Dacă nu sunteți circumciși, după obiceiul lui Moise, nu puteți fi mântuiți!“2S‑a stârnit astfel o neînțelegere și o controversă nu de puțină însemnătate între Pavel și Barnabas, pe de‑o parte, și aceștia, pe de altă parte. Drept urmare, frații i‑au desemnat pe Pavel, pe Barnabas și pe alți câțiva dintre ei să se suie la apostolii și bătrânii* din Ierusalim pentru a discuta această problemă.3Așadar, după ce au fost însoțiți de către biserică, ei au călătorit prin Fenicia și Samaria și au povestit despre cum s‑au convertit neamurile. Și le‑au făcut astfel o mare bucurie tuturor fraților.4Când au ajuns în Ierusalim, au fost primiți de biserică, de apostoli și de bătrâni și au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu cu ei.5Atunci, unii din partida fariseilor care crezuseră s‑au ridicat și au spus că și neamurile trebuie să fie circumcise și că trebuie să li se poruncească și lor să păzească Legea lui Moise.6Apostolii și bătrânii s‑au adunat ca să vadă ce este de făcut în legătură cu această problemă.7După multă controversă, Petru s‑a ridicat și le‑a zis: „Bărbați, fraților, voi știți că, în zilele de odinioară, Dumnezeu a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul Evangheliei și să creadă.8Și Dumnezeu, Care cunoaște inimile, a mărturisit pentru ei, dându‑le Duhul Sfânt la fel ca și nouă.9El n‑a făcut nicio deosebire între noi și ei, întrucât le‑a curățit inimile prin credință.10Acum deci, de ce‑L puneți la încercare pe Dumnezeu, punând pe gâtul ucenicilor un jug pe care nici strămoșii* noștri și nici noi nu l‑am putut purta?11Dimpotrivă, noi credem că suntem mântuiți prin harul Domnului Isus, în același fel ca și neamurile.“12Toată mulțimea a tăcut și i‑a ascultat pe Barnabas și pe Pavel istorisind toate semnele și minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei între neamuri.13Când au terminat de vorbit, Iacov a răspuns, zicând: „Bărbați, fraților, ascultați‑mă!14Simeon* ne‑a istorisit cum mai întâi Dumnezeu a venit în ajutor*, luând dintre neamuri un popor pentru Numele Său.15Iar acest lucru este în armonie cu rostirile profeților, după cum este scris:16«După aceea, Mă voi întoarce și voi înălța din nou cortul căzut al lui David. Îi voi înălța din nou ruinele și‑l voi reclădi,17ca astfel rămășița de oameni să‑L caute pe Domnul, precum și toate neamurile peste care este chemat Numele Meu, zice Domnul, Cel Care face aceste lucruri*18și Căruia Îi sunt cunoscute din veșnicie.»*19De aceea, eu sunt de părere să nu le creăm dificultăți acelora dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu,20ci să le scriem să se ferească de lucrurile pângărite ale idolilor*, de curvie*, de animale sugrumate* și de sânge.21Căci încă din generațiile din vechime Moise are în fiecare cetate oameni care‑l proclamă în sinagogi, el fiind citit în fiecare zi de Sabat.“
Scrisoarea Sinodului către credincioșii dintre neamuri
22Atunci apostolii și bătrânii, împreună cu toată biserica, au hotărât să aleagă dintre ei niște bărbați pe care să‑i trimită în Antiohia, împreună cu Pavel și Barnabas. I‑au ales pe Iuda, numit și Barsabas, și pe Silas – bărbați cu rol de conducători în rândul fraților.23Au trimis prin ei următoarea scrisoare: „Apostolii și bătrânii, frații voștri, către frații dintre neamuri, care sunt în Antiohia, Siria și Cilicia. Salutări!*24Fiindcă am auzit că unii care au plecat dintre noi, fără ca noi să le poruncim, v‑au tulburat prin cuvintele lor și v‑au necăjit sufletele, zicând să vă tăiați împrejur și să păziți Legea,25am hotărât într‑un singur gând să alegem niște bărbați pe care să‑i trimitem la voi împreună cu preaiubiții noștri Barnabas și Pavel,26oameni care și‑au dăruit viața pentru Numele Domnului nostru Isus Cristos.27Așadar, i‑am trimis pe Iuda și pe Silas, iar ei vă vor anunța, prin viu grai, aceleași lucruri.28Căci ni s‑a părut potrivit, Duhului Sfânt și nouă, să nu mai punem nicio altă povară asupra voastră, decât aceste lucruri necesare,29și anume: să vă feriți de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale sugrumate și de curvie – lucruri de care, dacă vă veți păzi, bine veți face! Fiți sănătoși!“30Așadar, cei trimiși s‑au coborât în Antiohia și, după ce au adunat mulțimea, au înmânat scrisoarea.31Citind‑o, frații s‑au bucurat de mesajul de încurajare.32Iuda și Silas, fiind și ei profeți, i‑au încurajat pe frați și i‑au întărit prin multe cuvinte.33După ce au petrecut acolo câtva timp, au fost lăsați de către frați să plece în pace la cei care‑i trimiseseră.34Totuși, Silas a hotărât să rămână acolo.35Pavel și Barnabas au rămas în Antiohia și, împreună cu mulți alții, dădeau învățătură și vesteau Cuvântul Domnului.
Disputa dintre Pavel și Barnabas
36După câteva zile, Pavel i‑a zis lui Barnabas: „Să ne întoarcem și să‑i vizităm pe frații din fiecare cetate în care am predicat Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac!“37Barnabas voia să‑l ia cu ei și pe Ioan, numit Marcu,38dar Pavel considera că nu este bine să‑l ia cu ei pe acela care se depărtase de ei în Pamfilia și nu‑i mai însoțise în lucrare.39Disputa a fost atât de aprinsă, încât s‑au despărțit unul de altul. Barnabas l‑a luat pe Marcu și a plecat pe mare în Cipru,40iar Pavel l‑a ales pe Silas și a plecat, după ce a fost încredințat de frați în grija harului Domnului.41El a călătorit prin Siria și Cilicia, întărind bisericile.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.