Hebräer 9 | Noua Traducere Românească

Închinarea în Cort

1 Acum, chiar și primul legământ avea reguli pentru închinare* și pentru un Loc Sfânt pământesc. 2 Căci a fost pregătit primul cort, în care erau sfeșnicele, masa și pâinile prezentării; acesta a fost numit „Locul Sfânt“. 3 Însă după cea de‑a doua draperie era un cort numit „Locul Preasfânt“.* 4 El avea altarul de aur pentru tămâie și Chivotul Legământului, tot acoperit cu aur, în care erau vasul de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înmugurise și tablele Legământului. 5 Deasupra erau heruvimii Slavei*, umbrind locul ispășirii*. Nu este vremea acum să vorbim în detaliu despre aceste lucruri. 6 Așadar, după ce au fost pregătite astfel lucrurile acestea, preoții intrau mereu în primul cort pentru a‑și îndeplini slujbele, 7 însă în al doilea intra numai marele preot, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care îl aducea pentru el însuși și pentru păcatele din neștiință ale poporului. 8 Prin aceasta, Duhul Sfânt arată că încă nu era dezvăluită calea către Locul Preasfânt, atât timp cât primul cort încă stătea în picioare. 9 Aceasta este o ilustrație pentru vremea de acum, arătând că darurile și jertfele care sunt aduse nu pot desăvârși conștiința celui ce se închină.* 10 Ele au de‑a face doar cu mâncărurile, băuturile și diferitele ritualuri de spălare; sunt reguli pentru trup, impuse până la vremea restaurării lucrurilor.

Sângele lui Cristos

11 Dar când Cristos S‑a arătat ca Mare Preot al lucrurilor bune care au venit deja, trecând prin Cortul mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din creația aceasta, 12 a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu propriul Lui sânge, obținând astfel o răscumpărare veșnică. 13 Căci dacă sângele caprelor și al boilor și stropirea celor întinați cu cenușa unei juninci sfințește în vederea curățirii trupului, 14 cu cât mai mult sângele lui Cristos – Care, prin Duhul cel veșnic, S‑a dat pe Sine fără cusur lui Dumnezeu – ne va curăți conștiința de faptele moarte, pentru a ne închina* Dumnezeului cel Viu!? 15 Și tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui nou legământ*, sau testament, pentru ca, prin moartea care a avut loc pentru răscumpărarea abaterilor de sub primul testament, cei ce au fost chemați să primească promisiunea moștenirii veșnice. 16 Căci unde este un testament, este nevoie să se dovedească moartea celui care l‑a făcut. 17 Fiindcă un testament este valid numai după moarte, de vreme ce nu are nicio putere cât timp trăiește cel care l‑a făcut. 18 Așadar, nici chiar primul testament n‑a fost consacrat fără sânge, 19 pentru că, după ce fiecare poruncă a Legii le‑a fost spusă de Moise tuturor celor din popor, a luat sânge de viței și de capre, cu apă, lână cărămizie și isop, și a stropit sulul însuși și tot poporul, 20 zicând: „Acesta este sângele legământului pe care vi l‑a poruncit Dumnezeu.“* 21 În același fel a stropit cu sânge Cortul și toate obiectele pentru slujbă. 22 Potrivit Legii, aproape totul este curățit cu sânge, iar fără vărsare de sânge nu este iertare. 23 Prin urmare, de vreme ce a fost nevoie să fie curățite cu aceste jertfe copiile lucrurilor din ceruri, trebuia ca lucrurile cerești înseși să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea. 24 Căci Cristos n‑a intrat într‑un loc sfânt făcut de mâini omenești, – loc care este oglindirea celui adevărat –, ci El a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, în prezența lui Dumnezeu, 25 și nu ca să Se jertfească pe Sine din nou și din nou, după felul în care marele preot intră în Locul Preasfânt în fiecare an cu sânge care nu este al lui, 26 pentru că atunci El ar fi trebuit să sufere din nou și din nou de la întemeierea lumii. Însă El S‑a arătat acum, o dată pentru totdeauna, la sfârșitul veacurilor, ca să îndepărteze păcatul prin jertfa Lui. 27 Și după cum le este dat oamenilor să moară o singură dată, iar după aceea urmează judecata, 28 tot astfel și Cristos, fiind jertfit o dată pentru totdeauna pentru a purta păcatele multora, Se va arăta a doua oară celor care‑L așteaptă cu nerăbdare, nu în vederea păcatului, ci spre mântuire.