5.Mose 33 | Noua Traducere Românească

5.Mose 33 | Noua Traducere Românească

Moise binecuvântează cele douăsprezece seminții

1 Aceasta este binecuvântarea pe care Moise, omul lui Dumnezeu, a rostit‑o pentru fiii lui Israel, înainte de moartea sa. 2 El a zis: „DOMNUL a venit din Sinai și a răsărit peste ei din Seir. A strălucit din muntele Paran și a venit din mijlocul zecilor de mii de sfinți*. O lege învăpăiată le‑a dat cu dreapta Lui*. 3 Da, El iubește poporul! Toți sfinții Tăi sunt în mâna Ta. Ei s‑au plecat la picioarele Tale și au primit cuvintele Tale. 4 Moise ne‑a dat Legea, moștenirea adunării lui Iacov. 5 El era Împărat peste Ieșurun* când se adunau conducătorii poporului împreună cu semințiile lui Israel.* 6 Să trăiască Ruben și să nu moară, iar bărbații lui să fie fără număr*.“ 7 Despre Iuda a zis: „Ascultă, DOAMNE, glasul lui Iuda și întoarce‑l la poporul lui. Cu propriile‑i mâini el își apără cauza, dar Tu să‑i fii ajutor împotriva vrăjmașilor lui.“ 8 Despre Levi a zis: „Tumim și Urim* au fost încredințate bărbatului credincios*, pe care l‑ai pus la încercare la Masa și l‑ai certat la apele Meribei. 9 El a zis despre tatăl său și despre mama sa«Nu i‑am văzut!», pe frații lui nu i‑a recunoscut, iar de copiii lui n‑a dorit să știe, fiindcă a împlinit Cuvântul Tău și a păzit legământul Tău. 10 El învață pe Iacov poruncile Tale și pe Israel Legea Ta. El așază tămâie înaintea Ta și jertfe pe altarul Tău. 11 DOAMNE, binecuvântează tăria lui și primește lucrarea mâinilor lui. Zdrobește coapsele celor ce se ridică împotriva lui și cei ce‑l urăsc să nu se mai ridice.“ 12 Despre Beniamin a zis: „Preaiubitul DOMNULUI va locui în siguranță lângă El, DOMNUL îl va ocroti toată ziua și el se va odihni între umerii Lui.“ 13 Despre Iosif a zis: „Binecuvântat de DOMNUL să fie pământul lui, cu roua îmbelșugată a cerului și cu apele adânci de jos, 14 cu cele mai bune roade ale soarelui și cu cele mai bune recolte ale fiecărei luni, 15 cu înălțimile munților străvechi și cu bunătățile dealurilor veșnice. 16 Cele mai bune daruri ale pământului, belșugul lui și bunăvoința Celui Ce a locuit în rug să vină peste capul lui Iosif, pe creștetul capului său, a celui deosebit de* frații săi. 17 El are grandoarea întâiului născut al taurului. Coarnele lui sunt coarnele bivolului sălbatic. Cu ele va împunge popoarele până la capătul pământului. Ele sunt zecile de mii ale lui Efraim și miile lui Manase.“ 18 Despre Zabulon a zis: „Bucură‑te, Zabulon, de alergările tale și tu, Isahar, de corturile tale. 19 Ei vor chema popoarele pe munte și acolo vor oferi jertfele dreptății, căci vor sorbi bogăția mărilor* și comorile ascunse în nisip.“ 20 Despre Gad a zis: „Binecuvântat să fie cel ce lărgește hotarele lui Gad! El se odihnește ca leul și sfârtecă brațe și capete. 21 El și‑a ales partea cea mai bună, căci acolo era ascunsă partea legiuitorului. El a venit cu căpeteniile poporului, a împlinit dreptatea DOMNULUI și judecățile Lui cu privire la Israel.“ 22 Despre Dan a zis: „Dan este un pui de leu care a sărit din Bașan.“ 23 Despre Neftali a zis: „Neftali este îndestulat cu bunăvoință și este plin de binecuvântarea DOMNULUI. El va moșteni vestul* și sudul.“ 24 Despre Așer a zis: „Cel mai binecuvântat dintre fii este Așer. Să fie plăcut fraților lui și să‑și înmoaie picioarele în ulei. 25 Zăvoarele porților tale să fie de fier și de bronz, iar puterea ta să țină cât zilele tale. 26 Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Ieșurun, Care străbate călare cerurile ca să te ajute și Care trece pe nori cu măreție. 27 Dumnezeul cel Veșnic este un adăpost, iar sub tine sunt brațele Lui veșnice. El îi va alunga pe dușmani dinaintea ta și va zice: «Nimiciți‑i!» 28 Israel va locui singur la adăpost. Izvorul lui Iacov este în țara cerealelor și a mustului, unde cerul lasă să cadă roua. 29 Ferice de tine, Israel! Cine este ca tine, un popor izbăvit de DOMNUL? El este scutul și ajutorul tău și sabia ta glorioasă. Dușmanii tăi te vor linguși, iar tu vei călca peste înălțimile lor*.“