1Când regina din Șeba a auzit despre faima lui Solomon, a venit la Ierusalim ca să‑l pună la încercare prin întrebări grele. Era însoțită de o caravană foarte numeroasă, având cu ea cămile încărcate cu mirodenii, foarte mult aur și pietre prețioase. Ea a venit la Solomon și i‑a vorbit despre tot ce avea pe inimă.2Solomon i‑a răspuns la toate întrebările; nu a fost nimic prea greu pe care Solomon să nu fi știut să i‑l clarifice.3Când regina din Șeba a văzut înțelepciunea lui Solomon, palatul pe care‑l zidise,4mâncarea de la masa lui, locuința slujitorilor săi, slujirea servitorilor săi, veșmintele acestora, paharnicii lui, veșmintele acestora și arderile lui de tot, pe care le aducea la Casa DOMNULUI*, i s‑a tăiat răsuflarea.5Apoi i‑a zis regelui: „Așadar, este adevărat ce am auzit în țara mea despre faptele tale și despre înțelepciunea ta!6Dar nu am crezut aceste lucruri până când nu am venit și până nu le‑am văzut cu ochii mei. Iată însă că nu mi s‑a spus nici măcar pe jumătate despre măreția înțelepciunii tale! Tu ai mai mult decât se spune în zvonul pe care l‑am auzit.7Ferice de oamenii tăi, ferice de acești slujitori ai tăi care stau mereu înaintea ta și care aud înțelepciunea ta!8Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul tău, Care Și‑a găsit plăcerea în tine, punându‑te pe tronul Lui, ca să fii rege pentru DOMNUL, Dumnezeul tău. Dumnezeul tău îl iubește pe Israel și vrea să‑l statornicească pe vecie! El te‑a pus rege peste ei ca să faci judecată și dreptate.“9Și ea i‑a dăruit regelui o sută douăzeci de talanți* de aur, o mare cantitate de mirodenii, precum și pietre prețioase. Nu s‑au mai văzut niciodată așa mirodenii ca acelea pe care regina din Șeba i le‑a dăruit regelui Solomon.10(Slujitorii lui Huram* și slujitorii lui Solomon, cei care au adus aur din Ofir, au mai adus de acolo și lemn de algum* și pietre prețioase.11Din lemnul de algum, regele a făcut trepte pentru Casa DOMNULUI și pentru palatul regelui, lire și harfe pentru cântăreți. Niciodată nu se mai văzuse așa ceva în țara lui Iuda.)12Regele Solomon i‑a dat reginei din Șeba tot ce ea a dorit și a cerut, mai mult decât a adus ea regelui. După aceea, ea a plecat și s‑a întors în țara sa împreună cu slujitorii săi.
Fastul de la curtea lui Solomon
13Cantitatea de aur care intra anual în vistieria lui Solomon era de șase sute șaizeci și șase de talanți* de aur,14în afară de cel adus de negustori și comercianți. De asemenea, toți regii Arabiei și guvernatorii țării îi aduceau aur și argint lui Solomon.15Regele Solomon a făcut două sute de scuturi mari din aur bătut, pentru fiecare scut folosind câte șase sute de șecheli* de aur bătut16și trei sute de scuturi mici din aur bătut, pentru fiecare dintre aceste scuturi folosind câte trei sute de șecheli* de aur. Regele le‑a pus în Palatul Pădurii Libanului.17Regele a mai făcut și un tron mare din fildeș și l‑a poleit cu aur curat.18Tronul avea șase trepte și un scăunaș din aur care era fixat de tron. De fiecare parte a tronului era câte o rezemătoare, iar lângă fiecare rezemătoare era așezat câte un leu.19Alți doisprezece lei erau așezați de‑o parte și de alta a celor șase trepte. Așa ceva nu se mai făcuse pentru niciun regat.20Toate vasele de băut ale regelui Solomon erau din aur și toate vasele din Palatul Pădurii Libanului erau din aur curat. Niciunul nu era din argint; acesta era considerat fără valoare în zilele lui Solomon.21Căci regele avea corăbii de Tarșiș* care navigau cu slujitorii lui Huram și o dată la trei ani aduceau aur, argint, fildeș, maimuțe și păuni.22Regele Solomon i‑a întrecut în bogăție și în înțelepciune pe toți regii pământului.23Toți regii pământului căutau să‑l vadă pe Solomon, ca să‑i asculte înțelepciunea pe care Dumnezeu o pusese în inima lui.24An de an, fiecare dintre cei care veneau își aducea darul: vase de argint și de aur, haine, arme, mirodenii, cai și catâri.25Solomon avea patru mii de grajduri pentru cai și care și douăsprezece mii de călăreți*, pe care îi ținea atât în cetățile pentru care, cât și împreună cu el, la Ierusalim.26El stăpânea peste toate regatele, de la râu* până în țara filistenilor și până la hotarul Egiptului.27Regele a făcut ca argintul să fie, în Ierusalim, la fel de obișnuit precum pietrele, iar cedrii la fel de numeroși precum sicomorii de pe zona deluroasă*.28Caii lui Solomon erau aduși din Egipt* și din toate celelalte țări.
Moartea lui Solomon
29Celelalte fapte ale lui Solomon, cele dintâi și cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în „Cronicile profetului Natan“, în „Profeția șilonitului Ahia“ și în „Viziunile văzătorului Ido“, cele cu privire la Ieroboam, fiul lui Nebat?30Solomon a domnit în Ierusalim peste tot Israelul timp de patruzeci de ani.31Apoi Solomon a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat în cetatea tatălui său, David. Și în locul lui a domnit fiul său Roboam.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.