1Așadar, întrucât Cristos a suferit în trup, înarmați‑vă și voi cu același fel de gândire, căci cel* ce a suferit în trup a sfârșit‑o cu păcatul,2pentru ca, în timpul care‑i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.3Căci destul timp a trecut în care ați înfăptuit voia neamurilor, trăind în depravare, în pofte, în beții, în petreceri, în orgii și în idolatrii nelegiuite.4De aceea sunt surprinși ei că nu alergați împreună cu ei la același potop de destrăbălare și vă batjocoresc.5Însă vor răspunde înaintea Celui Ce este gata să‑i judece pe cei vii și pe cei morți.6Căci în vederea aceasta le‑a fost vestită Evanghelia și celor ce sunt morți acum: ca să fie judecați potrivit oamenilor, în trup, dar să trăiască potrivit lui Dumnezeu, în duh.*7Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape! Fiți deci cumpătați* și treji în vederea rugăciunii*!8Înainte de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, pentru că dragostea acoperă o mulțime de păcate.9Fiți ospitalieri unii cu alții, fără nemulțumire*.10Ca niște buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare să‑i slujească pe alții potrivit cu darul pe care l‑a primit.11Dacă cineva vorbește, să facă acest lucru ca și cum ar rosti cuvintele* lui Dumnezeu. Dacă cineva slujește, să slujească după puterea pe care i‑o dă Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să fie slăvit în toate, prin Isus Cristos, ale Căruia sunt slava și puterea, în vecii vecilor! Amin.
Suferind pentru Cristos
12Preaiubiților, nu fiți surprinși de încercarea de foc care are loc în mijlocul vostru,* ca și cum vi s‑ar întâmpla ceva neobișnuit,13ci, pe măsură ce aveți parte de suferințele lui Cristos, bucurați‑vă, pentru ca și la descoperirea slavei Lui să vă bucurați nespus de mult.14Dacă sunteți insultați din cauza Numelui lui Cristos, ferice de voi, pentru că Duhul slavei și al lui Dumnezeu Se odihnește peste voi.15Dar nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaș, hoț, răufăcător sau ca unul care se amestecă în treburile altora.16Însă, dacă vreunul dintre voi suferă din cauză că este creștin*, să nu‑i fie rușine, ci să‑L slăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.17Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu. Și dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?!18Și: „Dacă cel drept este salvat cu greu, ce se va face cel neevlavios și păcătos?!“*19Prin urmare, aceia care suferă după voia lui Dumnezeu să‑și încredințeze sufletele credinciosului Creator, făcând binele.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.