1În vremea aceea, Abia, fiul lui Ieroboam, s‑a îmbolnăvit.2Ieroboam i‑a zis soției sale: „Te rog, ridică‑te, deghizează‑te, ca să nu fii recunoscută că ești soția lui Ieroboam, și du‑te la Șilo. Iată că acolo este profetul Ahia, cel care mi‑a spus că eu voi fi rege peste acest popor.3Ia cu tine zece pâini, niște plăcinte și un vas cu miere și du‑te la el. El îți va spune ce i se va întâmpla copilului.“4Soția lui Ieroboam a făcut ce i s‑a spus: s‑a ridicat și s‑a dus la Ahia acasă, în Șilo. Ahia nu putea să vadă pentru că vederea îi slăbise din cauza bătrâneții,5dar DOMNUL îi spusese: „Iată că soția lui Ieroboam va veni să te întrebe despre fiul ei, căci este bolnav. Să‑i vorbești așa și așa. Când va ajunge, se va da drept altcineva.“6Când Ahia a auzit zgomotul pașilor ei, în clipa în care intra pe ușă, i‑a zis: „Intră, soția lui Ieroboam! De ce pretinzi că ești altcineva? Sunt trimis la tine cu un mesaj aspru.7Du‑te și spune‑i lui Ieroboam ce a zis DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: «Te‑am ridicat din mijlocul poporului și te‑am pus conducător peste poporul Meu, Israel.8Am rupt regatul de la Casa lui David și ți l‑am dat ție, dar tu nu ai fost ca robul Meu David, care a păzit poruncile Mele și care M‑a urmat din toată inima, făcând doar ce este drept în ochii Mei.9Tu ai făcut mai mult rău decât toți cei care au fost înainte de tine. Te‑ai dus și ți‑ai făcut alți dumnezei și idoli turnați ca să Mă mânii, iar pe Mine M‑ai aruncat înapoia ta.10De aceea voi aduce nenorocirea peste familia lui Ieroboam; voi nimici orice bărbat din Israel care‑i aparține lui Ieroboam, fie rob, fie liber și voi arde familia lui Ieroboam așa cum arde cineva bălegarul, până va pieri.11Câinii îi vor devora pe cei ai lui Ieroboam care vor muri în cetate, iar păsările cerului îi vor devora pe cei care vor muri pe câmp.» Căci DOMNUL a vorbit.12Cât despre tine, ridică‑te și du‑te acasă. Când îți vor păși picioarele în cetate, copilul va muri.13Tot Israelul îl va jeli și‑l va înmormânta. El este singurul, dintre cei care‑i aparțin lui Ieroboam, care va fi înmormântat, pentru că el este singurul din familia lui Ieroboam în care s‑a găsit ceva bun pentru DOMNUL, Dumnezeul lui Israel.14DOMNUL Își va ridica un rege peste Israel, care va nimici familia lui Ieroboam. Astăzi este acea zi! Chiar acum!*15DOMNUL îl va lovi pe Israel și astfel el va fi ca o trestie care se clatină în apă. El îl va dezrădăcina pe Israel din această țară bună, pe care le‑o dăduse părinților lor și‑i va împrăștia dincolo de Râu*, pentru că și‑au făcut AȘERE*, mâniindu‑L pe DOMNUL.16El îl va părăsi pe Israel din cauza păcatelor pe care Ieroboam le‑a săvârșit și prin care l‑a făcut și pe Israel să păcătuiască.“17Soția lui Ieroboam s‑a ridicat și s‑a întors la Tirța. Când a pășit ea peste pragul palatului, copilul a murit.18L‑au înmormântat și tot Israelul l‑a jelit, așa cum DOMNUL vorbise prin robul Său, profetul Ahia.19Celelalte fapte ale lui Ieroboam, războaiele pe care le‑a purtat și felul în care a domnit, iată, ele sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.20Ieroboam a domnit timp de douăzeci și doi de ani, apoi a adormit alături de părinții săi. Și în locul lui a domnit fiul său Nadab.
Domnia lui Roboam în Iuda
21Roboam, fiul lui Solomon, domnea în Iuda. El era în vârstă de patruzeci și unu de ani când a început să domnească și a domnit timp de șaptesprezece ani în Ierusalim, cetatea pe care DOMNUL o alesese dintre toate semințiile lui Israel pentru a‑Și pune Numele Său în ea. Mama lui era amonită și se numea Naama.22Iuda a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI. Ei I‑au stârnit gelozia prin păcatele pe care le‑au săvârșit, mai mult decât o făcuseră părinții lor.23De asemenea, ei și‑au zidit înălțimi, stâlpi sacri și AȘERE pe orice deal înalt și sub orice copac verde.24Erau în țară chiar și bărbați care se prostituau*. Ei au săvârșit toate urâciunile neamurilor pe care DOMNUL le alungase dinaintea fiilor lui Israel.25În al cincilea an al regelui Roboam, Șișak, regele Egiptului, s‑a suit împotriva Ierusalimului.26El a luat comorile Casei DOMNULUI și comorile palatului regelui; a luat totul. A luat și toate scuturile de aur făcute de Solomon.27În locul lor, regele Roboam a făcut niște scuturi de bronz, pe care le‑a pus sub responsabilitatea căpeteniilor gărzilor*, cei care păzeau intrarea palatului regelui.28De fiecare dată când regele mergea la Casa DOMNULUI, căpeteniile gărzilor le purtau înaintea lui, după care le aduceau înapoi în odaia gărzilor.29Celelalte fapte ale lui Roboam și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?30Între Roboam și Ieroboam a fost război tot timpul.31Roboam a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în Cetatea lui David. Mama lui fusese amonita Naama. Apoi în locul lui a domnit fiul său Abia.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.