1Efraimiții s‑au strâns laolaltă, au trecut în Țafon și i‑au zis lui Iefta: – De ce te‑ai dus să lupți împotriva fiilor lui Amon și nu ne‑ai chemat și pe noi ca să mergem cu tine? Pentru asta vom da foc casei tale și te vom arde și pe tine!2Iefta le‑a răspuns: – Eu și poporul meu am avut o mare ceartă cu fiii lui Amon și când v‑am chemat nu m‑ați izbăvit din mâna lor.3Când am văzut că nu mă ajutați, mi‑am pus viața în joc și am pornit împotriva fiilor lui Amon, iar DOMNUL i‑a dat în mâna mea. De ce vă suiți astăzi ca să luptați cu mine?4Iefta i‑a strâns pe toți bărbații Ghiladului și s‑a luptat cu cei din Efraim. Bărbații Ghiladului i‑au învins pe cei din Efraim pentru că aceștia ziceau: „Voi, ghiladiții, sunteți niște fugari ai lui Efraim; Ghiladul aparține lui Efraim și lui Manase!“5Ghiladiții au cucerit și vadurile Iordanului dinspre Efraim, astfel că, atunci când vreunul din fugarii efraimiți zicea: „Lasă‑mă să trec!“ ghiladiții îl întrebau: „Ești efraimit?“ Dacă răspundea: „Nu!“6îl puneau să zică „Șibolet“. El însă nu putea rosti decât „Sibolet“. Atunci ei îl înșfăcau și îl omorau la vadurile Iordanului. Așa au pierit în vremea aceea patruzeci și două de mii de efraimiți.7Iefta a judecat* Israelul timp de șase ani. Apoi ghiladitul Iefta a murit și a fost îngropat într‑una din cetățile Ghiladului.
Ibțan, Elon și Abdon
8Cel ce a judecat Israelul după el a fost Ibțan din Betleem.9El a avut treizeci de fii și treizeci de fiice. Și‑a măritat fiicele în afara clanului, iar pentru fiii lui a adus, de asemenea, treizeci de fete tot din afara clanului. El a judecat pe Israel timp de șapte ani.10Ibțan a murit și a fost îngropat la Betleem.11După el, cel ce a judecat Israelul a fost zabulonitul Elon. El a judecat Israelul timp de zece ani.12Zabulonitul Elon a murit și a fost îngropat în Aialon, pe teritoriul lui Zabulon.13După el, cel ce a judecat Israelul a fost Abdon, fiul piratonitului Hilel.14Acesta avea patruzeci de fii și treizeci de nepoți care călăreau pe șaptezeci de măgari. El a judecat Israelul timp de opt ani.15Apoi Abdon, fiul piratonitului Hilel, a murit și a fost îngropat la Piraton, pe teritoriul lui Efraim, pe muntele amalekiților.
nuBibeln
Jefta anfaller Efraims stam
1Männen i Efraims stam samlades vid Safon och hotade Jefta: ”Varför bad du inte oss vara med i striden mot Ammon? Nu tänker vi bränna ner ditt hus och även dig!”2”Jag kallade på er när jag och mitt folk stred hårt mot ammoniterna, men ni ville inte rädda mig”, svarade Jefta.3”När jag såg att ni inte ville rädda mig, riskerade jag mitt liv och drog ut i strid mot ammoniterna och HERREN gav dem i mitt våld. Vad ger det nu er för rätt att börja strida mot oss?”4Jefta samlade alla männen i Gilead och gav sig i strid mot efraimiterna. De besegrade efraimiterna som hade sagt: ”Ni gileaditer är bara flyktingar från Efraim och Manasse!”5Han besatte vadställena över Jordan bakom Efraims armé och varje gång en överlevande från Efraim försökte komma över floden, frågade gileaditerna: ”Tillhör du Efraims stam?” Den som nekade till detta,6uppmanades att säga ”shibbolet”*. Om det då blev ”sibbolet” i stället för ”shibbolet”, därför att han inte kunde uttala ordet rätt, dödades han omedelbart på vadstället. På så sätt föll 42 000 efraimiter.7Jefta var Israels domare i sex år och när gileaditen Jefta dog, begravde man honom i en av Gileads städer.
Ivsan
8Näste domare i Israel hette Ivsan och bodde i Betlehem.9Han hade trettio söner och trettio döttrar. Han gifte bort sina döttrar med män utanför sin släkt och skaffade också utifrån trettio flickor som hustrur åt sina söner. I sju år var han domare i Israel10innan han dog. Han blev sedan begravd i Betlehem.
Elon
11Efter honom blev Elon från Sebulon domare i tio år.12Efter sin död begravdes han i Ajalon i Sebulon.
Avdon
13Näste domare hette Avdon från Piraton. Han var son till Hillel14och hade fyrtio söner och trettio sonsöner som red på sjuttio åsnor. I åtta år var han domare i Israel.15Sedan dog Avdon från Piraton, Hillels son, och begravdes i Piraton i Efraims land i amalekiternas bergsbygd.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.