Josua 22 | Noua Traducere Românească

Lăsarea la vatră a semințiilor transiordaniene

1 Atunci Iosua i‑a chemat pe rubeniți, pe gadiți și pe jumătate din seminția lui Manase

2 și le‑a zis: „Voi ați păzit tot ceea ce v‑a poruncit Moise, robul DOMNULUI, și ați ascultat de mine în tot ceea ce v‑am poruncit.

3 Nu i‑ați părăsit pe frații voștri în această perioadă îndelungată, până în ziua aceasta, ci ați păzit cu grijă îndatorirea dată de DOMNUL, Dumnezeul vostru.

4 Și acum, fiindcă DOMNUL, Dumnezeul vostru, le‑a dat odihnă fraților voștri, așa cum le‑a spus, întoarceți‑vă și duceți‑vă la corturile voastre, în țara moștenirii voastre, pe care v‑a dat‑o Moise, robul DOMNULUI, dincolo de Iordan.

5 Însă aveți foarte mare grijă să împliniți porunca și Legea pe care vi le‑a poruncit‑o Moise, robul DOMNULUI: să‑L iubiți pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, să umblați în toate căile Lui, păziți poruncile Lui, să vă alipiți de El și să‑L slujiți din toată inima voastră și din tot sufletul vostru.“

6 Apoi Iosua i‑a binecuvântat și i‑a trimis în drumul lor. Astfel, ei s‑au dus la corturile lor.

7 Unei jumătăți din seminția lui Manase, Moise îi dăduse moștenirea în Bașan, iar celeilalte jumătăți Iosua îi dăduse moștenirea lângă frații lor, în partea de apus a Iordanului. Când Iosua i‑a trimis la corturile lor, el i‑a binecuvântat

8 și le‑a zis: „Întoarceți‑vă la corturile voastre cu mulțimea bogățiilor voastre – cu nenumăratele cirezi de vite, cu argintul, cu aurul, cu bronzul, cu fierul și cu îmbrăcămintea voastră numeroasă – și împărțiți apoi și cu ceilalți frați ai voștri prada luată de la dușmani!“

Altarul mărturiei de la Ghelilot

9 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase s‑au întors și au plecat de la fiii lui Israel, din Șilo, care este în țara Canaan, ca să se ducă în țara Ghiladului, în țara moștenirii lor, pe care o luaseră în stăpânire potrivit cu porunca* DOMNULUI dată prin Moise.*

10 Când au ajuns la Ghelilotul Iordanului, în țara Canaan, fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au zidit un altar acolo, la Iordan, un altar de o mărime impresionantă.

11 Fiii lui Israel au auzit, zicându‑se: „Iată că fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au zidit un altar la intrarea în țara Canaan, la Ghelilot, lângă Iordan, pe partea fiilor lui Israel.“

12 Când au auzit fiii lui Israel lucrul acesta, întreaga comunitate a fiilor lui Israel s‑a adunat la Șilo ca să pornească la luptă împotriva lor.

13 Atunci fiii lui Israel l‑au trimis la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătatea seminției lui Manase, în țara Ghiladului, pe preotul Fineas, fiul lui Elazar,

14 împreună cu zece conducători, câte un conducător de fiecare casă părintească, potrivit cu toate semințiile lui Israel, toți fiind conducători ai caselor lor părintești, între miile lui Israel.

15 Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătatea seminției lui Manase, în țara Ghiladului, și le‑au vorbit, zicând:

16 „Așa vorbește întreaga comunitate a DOMNULUI: «Ce înseamnă această necredincioșie pe care ați arătat‑o față de Dumnezeul lui Israel și de ce v‑ați abătut în această zi de la DOMNUL, zidindu‑vă un altar pentru a vă răzvrăti astăzi împotriva DOMNULUI?

17 A fost oare prea neînsemnată pentru noi nelegiuirea lui Peor*, de care nu am reușit să ne curățim nici până în ziua aceasta, deși comunitatea DOMNULUI a fost lovită cu urgie?

18 Iar voi vă abateți astăzi de la DOMNUL!? Dacă voi vă răzvrătiți astăzi împotriva DOMNULUI, mâine El Se va mânia pe întreaga comunitate a lui Israel.

19 Dar dacă țara pe care ați primit‑o ca moștenire este necurată, atunci traversați în țara care este posesiunea DOMNULUI, acolo unde este așezat Tabernaculul DOMNULUI, și luați‑vă moștenirea printre noi, dar nu vă răzvrătiți împotriva DOMNULUI și nu vă răzvrătiți împotriva noastră, zidindu‑vă un altar, altul decât altarul DOMNULUI, Dumnezeul nostru.

20 Când Acan, fiul lui Zerah a săvârșit o nelegiuire cu privire la ceea ce trebuia dat spre nimicire*, oare mânia nu s‑a revărsat asupra întregii comunități a lui Israel? Iar el nu a fost singurul care a murit în urma nelegiuirii lui.»“

21 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au răspuns conducătorilor peste miile lui Israel și au zis:

22 „Dumnezeu, da Dumnezeu, DOMNUL Dumnezeu, Însuși Dumnezeu, DOMNUL,* El știe și Israel însuși să știe lucrul acesta: dacă este răzvrătire sau nelegiuire în noi față de DOMNUL, să nu ne cruți astăzi!

23 Dacă ne‑am zidit un altar ca să ne abatem de la DOMNUL și ca să aducem pe el arderi‑de‑tot și daruri de mâncare sau ca să aducem jertfe de pace*, atunci DOMNUL să ne ceară socoteală!

24 Dimpotrivă, am făcut lucrul acesta fiindcă ne‑am temut că într‑o zi urmașii voștri s‑ar putea să le zică urmașilor noștri: «Ce legătură este între voi și DOMNUL, Dumnezeul lui Israel?

25 DOMNUL a pus Iordanul ca hotar între noi și voi, fii ai lui Ruben și fii ai lui Gad. Voi nu aveți nicio legătură cu moștenirea DOMNULUI!» Așa că fiii voștri i‑ar putea face pe fiii noștri să nu se mai teamă de DOMNUL.

26 De aceea ne‑am hotărât să ne zidim un altar, nu pentru arderi‑de‑tot sau jertfe,

27 ci ca să fie o mărturie între noi și voi, și între generațiile noastre după noi, căci dorim să slujim* înaintea feței DOMNULUI prin arderile‑de‑tot, prin darurile de mâncare și prin jertfele de pace. Așadar, urmașii voștri nu le vor putea spune urmașilor noștri: «Voi nu aveți parte de DOMNUL!»

28 Dacă vreodată ne vor vorbi astfel nouă sau celor din generațiile noastre, ne‑am gândit să le răspundem astfel: «Priviți modelul altarului DOMNULUI pe care l‑au făcut părinții noștri, nu pentru a aduce arderi‑de‑tot și jertfe, ci pentru a fi o mărturie între noi și voi.»

29 Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva DOMNULUI și să ne abatem astăzi de la DOMNUL, zidindu‑ne un altar pentru arderi‑de‑tot, daruri de mâncare sau jertfe, altul decât altarul DOMNULUI, Dumnezeul nostru, care este înaintea Tabernaculului Său!“

30 Când preotul Fineas, conducătorii comunității și căpeteniile miilor lui Israel care erau cu el, au auzit cuvintele pe care le‑au rostit fiii lui Ruben, fiii lui Gad și fiii lui Manase, au fost mulțumiți.*

31 Preotul Fineas, fiul lui Elazar, le‑a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad și fiilor lui Manase: „Știm astăzi că DOMNUL este în mijlocul nostru, fiindcă nu ați săvârșit nelegiuirea aceasta împotriva DOMNULUI și i‑ați scăpat astfel pe fiii lui Israel din mâna DOMNULUI!“

32 Apoi preotul Fineas, fiul lui Elazar, și conducătorii, au plecat de la fiii lui Ruben și de la fiii lui Gad, din țara Ghiladului, s‑au întors în țara Canaan, la fiii lui Israel, și le‑au adus un răspuns.

33 Fiii lui Israel au fost mulțumiți cu acest răspuns. Ei l‑au binecuvântat pe Dumnezeu și n‑au mai vorbit să pornească la război împotriva lor ca să distrugă țara în care locuiau fiii lui Ruben și fiii lui Gad.

34 Fiii lui Ruben și fiii lui Gad au numit altarul Ed, zicând: „Altarul este o mărturie între noi că DOMNUL este Dumnezeu.“*

Holy Bible, New Romanian Translation TM (Noua Traducere În Limba Română TM) Copyright © 2007, 2010, 2016 by Biblica, Inc. Used with permission. All rights reserved worldwide. “Biblica”, “International Bible Society” and the Biblica Logo are trademarks registered in the United States Patent and Trademark Office by Biblica, Inc. Used with permission.

nuBibeln

Stammarna i öster bygger ett altare

1 Josua sammankallade Rubens och Gads stammar och halva Manasses stam

2 och sa till dem: ”Ni har gjort allt vad HERRENS tjänare Mose befallde er och ni har följt varje order jag gett er.

3 Under hela denna långa tid har ni inte övergett era bröder utan hållit vad HERREN, er Gud, befallt er i sina bud.

4 Nu har HERREN, er Gud, låtit era bröder få fred, som han lovade. Vänd nu tillbaka hem till det land som ni fått som egendom av HERRENS tjänare Mose, landet på andra sidan floden Jordan.

5 Men var angelägna om att också i fortsättningen följa alla de befallningar och den lag HERRENS tjänare Mose gav er. Älska HERREN, vandra hans vägar och lyd alla hans bud! Håll fast vid honom och tjäna honom av hela ert hjärta och av hela er själ*!”

6 Sedan välsignade Josua dem och skickade hem dem.

7 Mose hade gett ena halvan av Manasses stam landet Bashan, medan den andra halvan av stammen hade Josua gett land åt på västra sidan av Jordan. När Josua nu välsignade de hemvändande trupperna,

8 sa han till dem: ”Återvänd nu hem med de rikedomar ni fått och mängder av boskap, silver, guld, koppar, järn och kläder. Dela bytet ni tagit från fienden med era bröder.”

9 Rubens och Gads stammar och ena halvan av Manasses stam lämnade israeliterna i Shilo i Kanaan och återvände till sitt hemland Gilead, den egendom de tagit i besittning enligt HERRENS befallning genom Mose.

10 Men när de kom till Gelilot vid Jordanfloden i Kanaan, byggde de där ett stort ansenligt altare.

11 När de övriga israeliterna fick höra att de byggt ett altare* i Gelilot vid Jordan vid den kanaaneiska gränsen på israeliternas område,

12 drog hela menigheten samman en armé i Shilo och förberedde krig mot dem.

13 Först skickade man emellertid iväg Pinechas, prästen Elasars son, till Gilead till Rubens och Gads stammar och halva Manasses stam.

14 Med honom fanns tio ledare från Israel, en från varje stam, och dessa var också huvudmän för sina familjer.

15 När de kommit in i Gileads land, sa de till rubeniterna, gaditerna och ena hälften av Manasses stam:

16 ”Hela HERRENS församling* vill veta varför ni gör uppror mot Israels Gud och vänder er bort från HERREN genom att bygga ett altare.

17 Var det inte nog med att vi syndade vid Pegor?* Var inte denna synd som vi ännu inte blivit renade från, trots alla plågor som drabbat HERRENS församling, tillräckligt stor?

18 Ska ni nu göra uppror mot HERREN igen? Om ni reser er upp mot HERREN idag, kommer han att straffa hela Israels menighet imorgon.

19 Om ert eget land är orent, då kan ni komma över till oss och slå er ner här på vår sida av floden där HERREN bor bland oss i sitt tält. Men sätt er inte upp mot HERREN och dra inte skuld över oss andra genom att bygga ett annat altare än det som redan finns rest till HERREN, vår Gud!

20 Straffades inte hela den israelitiska menigheten den gången när Akan, Serachs ättling, hade stulit av det som var vigt åt förintelse? Fler än han fick sätta livet till på grund av hans synd!*”

21 Då svarade Rubens och Gads stammar och ena hälften av Manasses stam de israelitiska släktöverhuvudena:

22 ”Gud den mäktige, HERREN den mäktige, HERREN Gud vet och Israel ska också veta det! Om vi har byggt detta altare i uppror och otrohet mot HERREN, så rädda oss inte i dag!

23 Vi har inte rest detta altare för att offra brännoffer eller matoffer eller gemenskapsoffer. Må HERREN själv straffa oss om det var därför vi gjorde det!

24 Vi gjorde det därför att vi är rädda för att era barn i framtiden ska säga till våra barn: ’Vad har ni med HERREN, Israels Gud, att göra?

25 HERREN har låtit Jordan bli en gräns mellan oss och er, ni rubeniter och gaditer. Ni har ingen del i HERREN!’ Era barn kanske får våra barn att sluta frukta HERREN.

26 Därför beslöt vi att bygga altaret, inte för bränn- eller slaktoffer,

27 utan som ett vittne för oss och er för att visa våra barn och era barn att vi också tillber HERREN med våra bränn- och slaktoffer och gemenskapsoffer. På så sätt ska inte era barn ha någon anledning att säga till våra barn: ’Ni har ingen del i HERREN’.

28 Vi tänkte att om de skulle säga detta till oss och våra barn, då kan vi svara: ’Se på altaret som våra förfäder byggde med HERRENS altare som förebild. Det är inte avsett för brännoffer eller slaktoffer utan står som ett vittne mellan oss och er.’

29 Vi skulle aldrig komma på tanken att vända oss bort från HERREN eller att göra uppror mot honom genom att bygga ett eget altare för brännoffer, matoffer eller slaktoffer. Det är bara altaret framför HERRENS, vår Guds, boning som ska användas till detta.”

30 När prästen Pinechas och ledarna och överhuvudena för de andra stammarna hörde detta från Rubens och Gads stammar och ena hälften av Manasses stam, godtog de förklaringen.

31 Pinechas, prästen Elasars son svarade dem: ”Idag vet vi att HERREN är mitt ibland oss, eftersom ni inte har varit trolösa mot HERREN som vi trodde. Ni har räddat Israel från HERRENS straff.”

32 Sedan gick Pinechas, prästen Elasars son och de andra ledarna tillbaka från Rubens och Gads stammar i Gilead till de övriga israeliterna i Kanaan och talade om vad som hade hänt.

33 Israeliterna var nöjda med förklaringen och alla prisade Gud. Sedan talade man inte längre om att börja krig mot Rubens och Gads stammar och ödelägga deras land.

34 Rubeniterna och gaditerna gav altaret namnet: ”Ett vittne mellan oss att HERREN är Gud.”

Swedish Contemporary Bible TM (nuBibeln TM) Copyright © 2015 by Biblica, Inc. Used with permission. All rights reserved worldwide. “Biblica”, “International Bible Society” and the Biblica Logo are trademarks registered in the United States Patent and Trademark Office by Biblica, Inc. Used with permission.