1.Mose 47 | Noua Traducere Românească
1Iosif s‑a dus și l‑a înștiințat pe Faraon, zicând: „Tatăl meu și frații mei au venit din țara Canaan cu turmele, cirezile și cu tot ce au. Iată, sunt în ținutul Goșen.“2Iosif i‑a luat pe cinci dintre frații săi și i‑a adus înaintea lui Faraon.3Faraon i‑a întrebat pe frații acestuia: – Ce ocupație aveți? Ei i‑au răspuns lui Faraon: – Robii tăi pasc turmele, așa cum făceau și părinții noștri.4Apoi i‑au zis lui Faraon: – Noi am venit să locuim ca străini în țară, pentru că foametea este mare în țara Canaan și nu mai este pășune pentru turmele robilor tăi. Acum deci, te rugăm, dă‑le voie robilor tăi să locuiască în ținutul Goșen.5Atunci Faraon i‑a vorbit lui Iosif, zicând: – Tatăl tău și frații tăi au venit la tine.6Țara Egiptului este înaintea ta. Așază‑i pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în ținutul Goșen. Iar dacă tu știi că între ei sunt oameni destoinici, pune‑i responsabili peste turmele mele.7Iosif l‑a adus pe tatăl său, Iacov, l‑a înfățișat înaintea lui Faraon, iar Iacov l‑a binecuvântat* pe Faraon.8Faraon l‑a întrebat pe Iacov: – Câți ani ai?9Iacov i‑a răspuns lui Faraon: – Anii pribegiei mele sunt o sută treizeci. Zilele anilor vieții mele au fost puține și grele. Ele n‑au ajuns zilele anilor vieții părinților mei în timpul pribegiei lor.10Apoi Iacov l‑a binecuvântat pe Faraon și a plecat dinaintea lui Faraon.11Iosif i‑a așezat pe tatăl său și pe frații săi în țara Egiptului și le‑a dat o moșie în cea mai bună parte a țării, în ținutul Ramses*, așa cum poruncise Faraon.12Iosif a asigurat hrana tatălui său, a fraților săi și a întregii familii a tatălui său, după numărul copiilor lor.
Iosif și foametea din Egipt
13În toată țara nu mai era hrană, pentru că foametea era foarte mare. Țara Egiptului și țara Canaan lâncezeau din cauza foametei.14Iosif a adunat tot argintul care se găsea în țara Egiptului și în țara Canaan, ca plată pentru grânele cumpărate de oameni, și l‑a adus în palatul lui Faraon.15Când s‑a terminat argintul din țara Egiptului și din țara Canaan, toți egiptenii au venit la Iosif, zicând: – Dă‑ne hrană! De ce să murim înaintea ta din cauză că nu mai avem argint?16Iosif a răspuns: – Dați‑mi vitele voastre, iar eu vă voi da hrană în schimbul vitelor voastre, dacă vi s‑a terminat argintul.17Ei și‑au adus vitele la Iosif, iar Iosif le‑a dat hrană în schimbul cailor, turmelor de oi, cirezilor de vite și măgarilor. În acel an s‑a îngrijit de hrana lor în schimbul tuturor vitelor lor.18După ce s‑a terminat acel an, au venit la el în anul următor și i‑au zis: „Nu putem ascunde stăpânului nostru că nu mai avem argint și că cirezile de vite sunt ale stăpânului nostru. Nu ne‑a mai rămas nimic pentru stăpânul nostru decât trupurile și pământurile noastre.19De ce să pierim înaintea ochilor tăi, atât noi, cât și pământurile noastre? Cumpără‑ne pe noi și pământurile noastre în schimbul hranei, iar noi, cu tot cu pământurile noastre, vom deveni robi ai lui Faraon. Dă‑ne sămânță ca să trăim și să nu murim, iar țara să nu rămână pustie.“20Astfel, Iosif a cumpărat toate pământurile din Egipt pentru Faraon. Toți egiptenii și‑au vândut pământurile, deoarece foametea era prea mare pentru ei. Și țara a ajuns a lui Faraon.21După aceea, a mutat în cetăți poporul de la o margine a Egiptului până la cealaltă.22Totuși, el n‑a cumpărat pământurile preoților, pentru că preoții aveau venit dat de Faraon și trăiau din venitul pe care li‑l dădea Faraon. De aceea ei nu și‑au vândut pământurile.23Apoi Iosif a zis poporului: – Iată, v‑am cumpărat astăzi împreună cu pământurile voastre pentru Faraon, iar acum vă dau sămânță să semănați pământul.24La vremea roadelor îi veți da lui Faraon a cincea parte. Celelalte patru părți vor fi ale voastre ca sămânță pentru ogor și ca hrană pentru voi, pentru familiile voastre și pentru copiii voștri.25Ei au răspuns: – Tu ne‑ai ținut în viață. Să găsim bunăvoință înaintea* stăpânului nostru și vom fi robi ai lui Faraon.26Astfel, Iosif a făcut din aceasta o hotărâre cu privire la pământul Egiptului, care a rămas până în ziua aceasta: a cincea parte este a lui Faraon. Doar pământul preoților n‑a devenit a lui Faraon.
Ultimele zile ale lui Iacov
27Israel a locuit în țara Egiptului, în ținutul Goșen. Ei au dobândit proprietăți acolo, au fost roditori și s‑au înmulțit foarte mult.28Iacov a trăit în țara Egiptului șaptesprezece ani; anii vieții sale au fost o sută patruzeci și șapte.29Cu puțin înainte să moară, Iacov l‑a chemat pe fiul său Iosif și i‑a zis: – Dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, te rog, pune‑ți mâna sub coapsa mea și poartă‑te cu mine cu îndurare și credincioșie. Te rog să nu mă înmormântezi în Egipt,30ci, atunci când mă voi culca alături de părinții mei, să mă iei din Egipt și să mă înmormântezi în mormântul lor. El a răspuns: – Voi face așa cum ai spus.31Iacov i‑a zis: – Jură‑mi! Iosif i‑a jurat. Apoi Israel s‑a închinat* pe căpătâiul patului său.
nuBibeln
1Josef gick och berättade för farao: ”Min far och mina bröder har kommit hit från Kanaans land med alla sina hjordar och tillhörigheter. De befinner sig nu i Goshens land.”2Han hade tagit med sig fem av sina bröder och presenterade dem för farao.3Farao frågade dem: ”Vad har ni för yrke?” De svarade: ”Vi, dina tjänare, är herdar, som våra förfäder.4Vi har kommit för att bo en tid här i Egypten, för det finns inget bete för våra hjordar i Kanaan. Hungersnöden har varit mycket svår där. Vi ber dig om tillstånd att få bosätta oss i Goshens land.”5Farao sa då till Josef: ”Din far och dina bröder har alltså kommit till dig.6Hela landet är öppet för dig. Låt dem bo i den bästa delen av landet – Goshen passar utmärkt. Och om du vet några av dem som är skickliga nog, så ge dem ansvaret också för mina hjordar.”7Sedan tog Josef sin far Jakob till farao och Jakob hälsade farao med en välsignelse.8”Hur gammal är du?” frågade farao honom.9Jakob svarade: ”Min vandringstid har bara blivit 130 få och hårda år, inte alls som mina förfäders.”10Sedan välsignade Jakob farao innan han gick därifrån.11Josef lät sin far och sina bröder bosätta sig i Egypten och gav dem land i de bästa områdena, i Ramses land, precis som farao hade befallt.12Josefs far och bröder och hela hans fars husfolk fick också sitt underhåll av Josef, alltefter familjernas storlek.13Hungersnöden blev allt värre i hela regionen, hela Egypten och Kanaans land var utan mat och höll på att gå under av svält.14Josef tog emot alla de pengar som fanns i Egypten och Kanaan i utbyte mot säd och förde dem till faraos palats.15När även pengarna tog slut både i Egypten och i Kanaan, kom egypterna till Josef och sa: ”Våra pengar är slut, men ge oss bröd! Varför ska vi behöva dö här inför dig?”16”Nåväl”, svarade Josef. ”Om era pengar är slut, får ni ge mig era djur i utbyte mot mat.”17Då förde de sin boskap till Josef i utbyte mot mat. Josef försörjde dem det året i utbyte mot alla hästar, hjordar, kreatur och åsnor i hela Egypten.18Följande år kom de tillbaka igen och sa: ”Vi kan inte dölja detta för dig, herre. Våra pengar är slut och vår boskap är borta, och det finns inget vi kan erbjuda dig annat än oss själva och den mark vi äger.19Varför ska vi behöva förgås här inför dig, både vi och vår jord? Köp oss och marken vi äger, i utbyte mot mat, så ska vi med vår mark bli slavar åt farao. Vi överlämnar oss själva i utbyte mot mat, så att vi får leva och så att vårt land inte blir ödelagt.”20Då köpte Josef upp all mark i Egypten åt farao. Alla egypter sålde sina åkrar till honom, eftersom svälten var så svår, och till slut ägde farao hela landet.21På så sätt blev hela Egyptens folk faraos slavar*.22Det enda land han inte köpte var prästernas, för de fick sitt underhåll från farao och fick således mat av farao och behövde alltså inte sälja sin jord.23Sedan sa Josef till folket: ”Nu har jag köpt både er och all mark åt farao. Här får ni utsäde till åkrarna.24Men när ni skördar, så tillhör en femtedel av allt ni får farao. Behåll de resterande fyra femtedelarna till utsäde och till mat åt er själva och era familjer och era barn.”25”Du har räddat våra liv”, sa de. ”Låt oss alltid få möta din välvilja, herre! Vi blir gärna faraos slavar.”26Då stiftade Josef en lag för hela Egyptens land och den gäller fortfarande: farao ska ha en femtedel av all skörd som skatt. Detta gällde dock inte det land som ägdes av prästerna.
Jakob och Josef dör i Egypten
Jakob välsignar Josef
27Israeliterna* bodde alltså i Goshens land i Egypten och skaffade sig mark där. De var fruktsamma och förökade sig mycket.28Jakob levde sjutton år i Egypten och blev 147 år gammal.29När tiden närmade sig för honom att dö, kallade han på sin son Josef och sa till honom: ”Visa mig den välviljan att lägga handen under min höft och svär* att du ska visa mig den godheten och trofastheten att du inte begraver mig i Egypten,30utan när jag gått till vila hos mina fäder*, ta mig ut ur Egypten och begrav mig i deras grav.” Och Josef lovade att göra som han sa.31”Lova det med en ed”, fortsatte Jakob. Då svor Josef eden, och Israel böjde sig ner, lutad mot sin stav*.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.