1Când s‑a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, l‑au predat atât pe Pavel, cât și pe alți prizonieri unui centurion pe nume Iulius, centurion al regimentului imperial*.2Ne‑am îmbarcat pe o corabie din Adramita, care urma să plece spre câteva locuri din Asia*. Cu noi era și Aristarhus, un macedonean din Tesalonic.3În ziua următoare am debarcat în Sidon. Iulius s‑a purtat cu bunăvoință față de Pavel și i‑a dat voie să meargă pe la prietenii săi, ca să primească îngrijire.4Apoi am plecat de acolo și am navigat la adăpostul insulei Cipru, din cauză că vânturile erau neprielnice.5Am navigat în largul mării – pe lângă Cilicia și Pamfilia – și ne‑am coborât la Myra, în Lycia.6Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, care pleca în Italia, și ne‑a îmbarcat pe ea.7Timp de mai multe zile am navigat încet și am ajuns cu greu lângă Cnidus*. Fiindcă vântul nu ne lăsa să înaintăm, am navigat la adăpostul Cretei, trecând pe lângă Capul Salmone.8După ce am trecut de el cu greu, am ajuns într‑un loc numit „Limanuri bune“, care era aproape de cetatea Lasea.9Trecuse destul de mult timp și călătoria devenea deja periculoasă, pentru că trecuse chiar și perioada postului*. Prin urmare, Pavel i‑a sfătuit10și le‑a zis: „Oamenilor*, văd că această călătorie urmează să se facă cu mare pagubă și cu mare pierdere, nu doar pentru încărcătură și corabie, ci și pentru viețile noastre.“11Dar centurionul era mai convins de cuvintele căpitanului și ale proprietarului corabiei decât de cuvintele lui Pavel.12Întrucât portul era nepotrivit pentru a petrece iarna acolo, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo pe mare, ca să poată ajunge cumva în Fenix – un port din Creta, îndreptat spre sud‑vest și nord-vest – și să ierneze acolo.
Furtună pe mare
13Vântul de sud sufla ușor, astfel încât, crezând că‑și vor putea atinge scopul, au ridicat ancora, pornind de‑a lungul coastei Cretei, cât se putea de aproape.14Curând însă a început să sufle dinspre insulă un vânt năprasnic numit Euraquilo*.15Corabia a fost luată de vânt, fără să i se poată împotrivi, și astfel ne‑am lăsat duși de el.16Am navigat la adăpostul unei insule mici, numite Cauda, și cu greu am putut să aducem sub control barca de salvare a corabiei.17Au ridicat‑o la bord și apoi s‑au folosit de niște frânghii ca să cuprindă corabia de jur împrejur. De teamă să nu naufragieze în Sirta*, au lăsat pânzele* în jos, lăsându‑se astfel duși de vânt.18Fiindcă eram prinși într‑o furtună foarte puternică, în ziua următoare au început să arunce încărcătura corabiei,19iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor peste bord și echipamentul corabiei.20Timp de mai multe zile nu s‑au văzut nici soarele, nici stelele, iar furtuna n‑a slăbit deloc. În cele din urmă, ni se dusese orice speranță că vom fi salvați.21După ce a trecut mult timp în care ei nu mai mâncaseră, Pavel s‑a ridicat în mijlocul lor și a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultați și să nu fi plecat din Creta, ca să fi scăpat de această pagubă și de această pierdere.22Acum însă vă sfătuiesc să prindeți curaj, pentru că niciunul dintre voi nu‑și va pierde viața, ci se va pierde doar corabia.23Căci noaptea trecută a stat lângă mine un înger al Dumnezeului Căruia Îi aparțin și Căruia Îi slujesc24și mi‑a zis: «Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să stai înaintea Cezarului și iată că Dumnezeu ți i‑a dăruit pe toți cei ce navighează împreună cu tine!»25De aceea, prindeți curaj, oamenilor, pentru că eu am credință în Dumnezeu că va fi așa cum mi s‑a spus!26Acum însă trebuie să naufragiem pe o insulă oarecare.“27Cam în a paisprezecea noapte de când eram purtați pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, marinarii au bănuit că se apropiau de uscat.28Au măsurat adâncimea apei și au găsit‑o de douăzeci de stânjeni*. Au înaintat încă puțin, au măsurat din nou adâncimea apei și au găsit‑o de cincisprezece stânjeni*.29De teamă că vom naufragia undeva în locurile stâncoase, au aruncat patru ancore de la pupă și așteptau cu nerăbdare să se facă ziuă.30Dar fiindcă marinarii încercau să fugă de pe corabie și lăsaseră barca de salvare jos, în mare, sub pretextul că urmează să coboare niște ancore de la proră,31Pavel le‑a zis centurionului și soldaților: „Dacă aceștia nu rămân în corabie, nu puteți fi salvați!“32Atunci soldații au tăiat frânghiile bărcii de salvare și au lăsat‑o să se depărteze.33Chiar înainte de a se face ziuă, Pavel i‑a îndemnat pe toți să mănânce, zicând: „Astăzi sunt paisprezece zile de când stați în așteptare și, în tot acest timp ați rămas flămânzi și n‑ați mâncat nimic.34De aceea vă îndemn să mâncați ceva, fiindcă lucrul acesta este spre salvarea voastră; căci niciun fir de păr din capul vostru nu se va pierde!“35Și zicând acestea, a luat pâine, I‑a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt‑o și a început să mănânce.36Toți au prins curaj și au mâncat și ei câte ceva.37În corabie eram, în total, două sute șaptezeci și șase de suflete.38După ce și‑au potolit foamea, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare.
Naufragiul
39Când s‑a făcut ziuă, n‑au recunoscut țărmul, dar au observat un golf care avea plajă și s‑au hotărât să acosteze corabia acolo, dacă vor putea.40Au tăiat ancorele și le‑au lăsat în mare, dezlegând în același timp frânghiile care țineau cârmele. Apoi au ridicat în vânt vela cea mică și s‑au îndreptat spre plajă.41S‑au lovit însă de un banc de nisip și corabia a eșuat; prora s‑a înfipt în nisip, rămânând împotmolită, în timp ce pupa era distrusă de forța* valurilor.42Planul soldaților era să‑i omoare pe prizonieri, ca nu cumva vreunul să scape înotând.43Dar centurionul, dorind să‑l salveze pe Pavel, i‑a împiedicat să‑și îndeplinească planul. El le‑a poruncit celor ce știau să înoate să sară primii peste bord și să ajungă la țărm,44iar ceilalți să‑i urmeze ținându‑se de scânduri sau de bucăți din corabie. Și așa s‑a făcut că au ajuns cu toții teferi la țărm.
nuBibeln
Resan till Rom
1När det blev dags för oss* att resa till Italien, överlämnades Paulus och några andra fångar till en officer vid Kejsarbataljonen som hette Julius.2Vi gick ombord på ett fartyg i Adramyttion som skulle lägga till i några hamnar längs provinsen Asiens kust och så seglade vi iväg. Med på resan hade vi också Aristarchos från Thessalonike i Makedonien.3Följande dag lade vi till i Sidon och Julius var mycket vänlig mot Paulus och lät honom gå iland för att besöka vänner och njuta av deras gästfrihet.4När vi sedan lade ut därifrån, fick vi motvind och seglade därför i lä av Cypern.5Efter det var vi ute på öppna havet och passerade Kilikien och Pamfylien innan vi lade till i Myra i Lykien.6Där hittade officeren ett fartyg från Alexandria som skulle till Italien och han tog oss ombord på det.7Under flera dagar gick nu seglingen långsamt och när vi till slut närmade oss Knidos, tillät vinden oss inte att hålla kursen. Då seglade vi i lä av Kreta vid Salmone.8Där lyckades vi kämpa oss fram längs kusten och kom efter ett tag till en plats som kallas Goda hamnarna nära staden Lasaia.9Vi hade vid det laget förlorat mycket tid och det höll på att bli farligt för seglingar eftersom fastedagen redan var förbi.* Paulus varnade dem10och sa: ”Mina vänner, jag ser att det kommer att bli stora problem om vi fortsätter resan. Både fartyget och lasten kommer att gå förlorade och vi kommer att riskera våra egna liv.”11Men officeren lyssnade mer på kaptenen och fartygets ägare än på Paulus.12Och eftersom det här inte var någon bra vinterhamn, tyckte de flesta att man skulle segla vidare och försöka ta sig till Foinix och stanna där över vintern. Det var en hamn på Kreta som bara var öppen mot sydväst och nordväst.
Storm utanför Kreta
13Just då började en lätt vind blåsa från söder och de trodde att de skulle kunna göra som de tänkt. Alltså lättade de ankar och började segla tätt intill Kretas kust.14Men det dröjde inte länge förrän en våldsam storm, den så kallade Nordostorkanen, svepte ner från ön15och ryckte med sig fartyget som inte kunde stå emot vinden. Vi fick ge upp och låta fartyget driva för vinden.16Till slut kom vi i lä bakom en liten ö som hette Kauda och kunde då med stort besvär få ombord skeppsbåten.17Och sedan vi hade dragit upp den, surrade vi fartyget med rep för att stärka skrovet. Sjömännen var nu rädda för att fartyget skulle driva mot sandbankarna vid Syrten* och de firade därför ner storseglet och lät fartyget driva.18När stormen nästa dag fortsatte att rasa, började besättningen slänga lasten överbord.19Den tredje dagen kastade de med egna händer ut fartygets utrustning och allt annat löst.20Under flera dygn syntes varken sol eller stjärnor och stormen fortsatte med oförminskad styrka. Vi trodde därför till slut att allt hopp om räddning var ute.21Ingen hade nu ätit på länge och till sist gick Paulus till besättningen och soldaterna och sa: ”Ni skulle ha lyssnat på mig redan från början och inte lämnat Kreta. Då hade ni sluppit alla dessa problem och förluster.22Men jag uppmanar er ändå att vara vid gott mod! Ingen kommer att gå förlorad, bara fartyget ska gå under.23I natt kom nämligen en ängel till mig från den Gud som jag tillhör och som jag tjänar24och han sa: ’Var inte rädd, Paulus. Du ska stå inför rätta hos kejsaren och dessutom har Gud skänkt åt dig alla dem som seglar tillsammans med dig.’25Var därför vid gott mod, mina vänner! Jag litar på Gud, allt ska bli precis som han har sagt.26Men vi måste driva iland på en ö.”
Skeppsbrottet
27När vi den fjortonde stormnatten drev omkring på Adriatiska havet, upptäckte sjömännen vid midnatt att vi närmade oss land.28De lodade därför och upptäckte att djupet var mindre än fyrtio meter. Efter en liten stund mätte de upp knappt trettio meter.29De blev då rädda för att vi skulle driva mot några klippor och slängde därför ut fyra ankare från aktern. Sedan väntade de bara på att det skulle bli morgon.30Sjömännen försökte nu rymma från fartyget. De firade ner skeppsbåten och sa att de tänkte lägga ut ankare också från fören.31Men Paulus varnade officeren och soldaterna och sa: ”Om de inte stannar ombord, kan ni inte räddas.”32Då kapade soldaterna repen och lät skeppsbåten driva iväg.33Strax innan det började ljusna, uppmanade sedan Paulus alla att äta. ”Ni har nu bara väntat och inte rört någon mat på två veckor”, sa han.34”Se nu till att äta ordentligt, så att ni klarar er! Var inte rädda, inte ett hårstrå på ert huvud ska gå förlorat!”35Sedan tog han ett bröd och tackade Gud inför dem alla och bröt en bit och åt.36Genast kände sig alla bättre till mods och började äta.37Det var 276 personer ombord38och då alla hade ätit sig mätta, vräkte besättningen vetelasten överbord för att göra fartyget ännu lättare.39När det ljusnade kände de inte igen kusten, men de såg en bukt med en sandstrand och beslöt sig för att försöka få fartyget att driva iland där.40De kapade därför ankartrossarna och lämnade ankarna i havet, sänkte ner rodret, hissade förseglet och satte kurs mot stranden.41Men fartyget stötte emot ett rev och gick på grund. Fören satt ohjälpligt fast medan aktern började brytas sönder av bränningarna.42Soldaterna beslöt då att döda alla fångarna, så att ingen skulle kunna simma iland och fly.43Men officeren ville rädda Paulus och hindrade dem från att utföra sin plan. Sedan befallde han att alla simkunniga skulle hoppa överbord och ta sig iland.44Resten skulle försöka flyta iland med hjälp av plankor och vrakdelar* från det sönderbrutna fartyget. På det sättet lyckades alla rädda sig upp på stranden.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.