1Întreaga comunitate a fiilor lui Israel a plecat din Elim și a ajuns în pustia Sin, care este între Elim și Sinai, în ziua a cincisprezecea a lunii a doua după ieșirea lor din țara Egiptului.2În pustie, întreaga comunitate a fiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și a lui Aaron.3Fiii lui Israel le‑au zis: „O, de‑am fi fost omorâți de mâna DOMNULUI în țara Egiptului, când stăteam lângă oalele cu carne și mâncam pâine din belșug! Căci ne‑ați adus în pustia aceasta ca să faceți să moară de foame toată adunarea aceasta!“4Atunci DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Iată, voi face să plouă pâine din cer pentru voi. În fiecare zi poporul să iasă și să adune pâine pentru ziua aceea. Îi voi pune la încercare ca să văd dacă vor umbla sau nu potrivit cu legea* Mea.5În ziua a șasea să pregătească ce au adunat, într‑o cantitate dublă față de ce au adunat în fiecare zi.“6Moise și Aaron le‑au zis tuturor fiilor lui Israel: „Diseară, veți ști că DOMNUL v‑a scos din țara Egiptului,7iar dimineață veți vedea slava DOMNULUI, pentru că El aude cârtirile voastre împotriva Lui. Căci ce suntem noi, ca să cârtiți împotriva noastră?“8Moise a zis: „Veți ști aceasta când DOMNUL vă va da carne seara, iar dimineața – pâine din belșug, pentru că DOMNUL v‑a auzit cârtirile pe care le‑ați rostit împotriva Lui. Ce suntem noi? Cârtirile voastre nu sunt împotriva noastră, ci împotriva DOMNULUI.“9După aceea, Moise i‑a zis lui Aaron: „Spune întregii comunități a fiilor lui Israel: «Apropiați‑vă de DOMNUL, căci El a auzit cârtirile voastre.»“10În timp ce Aaron vorbea întregii comunități a fiilor lui Israel, ei s‑au uitat înspre pustie și iată că slava DOMNULUI s‑a arătat în nor.11DOMNUL i‑a vorbit lui Moise, zicând:12„Am auzit cârtirile fiilor lui Israel. De aceea spune‑le: «Între cele două seri* o să mâncați carne, iar dimineața – pâine din belșug. Atunci veți ști că Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.»“13Seara au venit niște prepelițe care au acoperit tabăra. Dimineața, în jurul taberei, se afla un strat de rouă.14Când stratul de rouă s‑a ridicat, iată că pe fața pustiei au rămas niște boabe mici, ca boabele de gheață pe pământ.15Când fiii lui Israel le‑au văzut, fiecare i‑a zis fratelui său: „Ce este aceasta?“ Căci nu știau ce este. Moise le‑a zis: „Este pâinea pe care DOMNUL v‑a dat‑o s‑o mâncați.16DOMNUL a poruncit: «Fiecare din voi să adune cât îi trebuie pentru hrană și anume un omer* de fiecare persoană, după numărul celor din cortul lui. Să adunați pentru fiecare persoană din cortul vostru.»“17Fiii lui Israel au făcut astfel: unii au adunat mai mult, alții mai puțin.18După ce au măsurat‑o cu omerul, au văzut că celui ce a adunat mai mult nu i‑a rămas în plus, iar cel ce a adunat mai puțin n‑a dus lipsă; fiecare om a adunat după nevoile lui.19Moise le‑a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până dimineața!“20Însă ei nu l‑au ascultat pe Moise. Unii au lăsat o parte din ea până dimineața, astfel că aceasta a făcut viermi și s‑a împuțit. Moise s‑a mâniat pe ei.21În fiecare dimineață adunau după cum aveau nevoie. Când soarele era fierbinte, pâinea se topea.22În ziua a șasea ei au adunat de două ori mai multă pâine, și anume doi omeri* de fiecare. Când toți conducătorii comunității au venit și l‑au înștiințat pe Moise,23acesta le‑a zis: „Iată ce a spus DOMNUL: «Mâine este o zi de odihnă*, un Sabat sfânt pentru DOMNUL. Coaceți ce aveți de copt, fierbeți ce aveți de fiert și tot ce vă rămâne păstrați până dimineața.»“24Ei au păstrat‑o așa cum a poruncit Moise, și ea nu s‑a împuțit și n‑a făcut viermi.25Moise a zis: „Mâncați‑o azi, pentru că azi este Sabatul DOMNULUI; azi nu veți găsi pâine pe câmp.26S‑o adunați timp de șase zile, căci în ziua a șaptea, ziua de Sabat, ea nu va fi.“27În ziua a șaptea însă, unii oameni din popor au ieșit să adune pâine, dar n‑au găsit nimic.28DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Până când veți refuza să păziți poruncile și legile Mele?29Vedeți că DOMNUL v‑a dat Sabatul; de aceea vă dă El în a șasea zi pâine pentru două zile. Orice om să rămână acolo unde este. Niciunul să nu iasă din locul său în ziua a șaptea.“30Și astfel, în ziua a șaptea poporul s‑a odihnit.31Casa lui Israel i‑a pus numele „mană“*. Ea era ca sămânța de coriandru. Era albă, iar la gust era ca o turtă cu miere.32Moise a zis: „Acesta este cuvântul pe care l‑a poruncit DOMNUL: «Puneți deoparte un omer plin de mană, ca să fie păstrat de‑a lungul generațiilor voastre, pentru ca ei să vadă pâinea cu care v‑am hrănit în pustie, când v‑am scos din țara Egiptului.»“33Moise i‑a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană și așază‑l înaintea DOMNULUI ca să fie păstrat de‑a lungul generațiilor voastre.“34Aaron l‑a pus înaintea Mărturiei*, ca să fie păstrat acolo, așa cum DOMNUL îi poruncise lui Moise.35Fiii lui Israel au mâncat mană timp de patruzeci de ani, până când au ajuns într‑o țară locuită. Au mâncat mană până au ajuns la hotarul țării Canaan. (36Un omer este a zecea parte dintr‑o efă.)
nuBibeln
Gud förser sitt folk med kött och bröd
1De lämnade Elim och fortsatte sin vandring in i öknen Sin mellan Elim och Sinai och de kom dit den femtonde dagen i andra månaden efter att de lämnat Egypten.2Där började hela menigheten än en gång klaga på Mose och Aron.3De sa: ”Tänk om HERREN hade låtit oss dö i Egypten, där vi satt runt våra köttgrytor och hade tillräckligt med mat att äta! Nu har ni fört oss ut i öknen, där vi alla som är samlade här kommer att dö av svält.”4Då sa HERREN till Mose: ”Jag ska låta mat regna ner från himlen till er. Sedan kan folket gå ut varje dag och samla in så mycket som de behöver. Jag ska pröva dem för att se om de följer mina instruktioner eller inte.5När de på den sjätte dagen lagar vad de samlat in ska det vara dubbelt så mycket som de övriga dagarna.”6Mose och Aron meddelade israeliterna: ”I kväll ska ni inse att det var HERREN som förde er ut ur Egypten,7och i morgon ska ni få se HERRENS härlighet, för han har hört hur ni klagar på honom. Det är honom ni klagar på, för vilka är vi att ni skulle klaga på oss?”8Mose sa vidare: ”HERREN ska ge er kött att äta i kväll, och imorgon ska ni få bröd. Han har hört hur ni knotar mot honom. Vi är ingenting, och det är inte mot oss ni knotar utan mot HERREN.”9Sedan sa Mose till Aron: ”Säg till hela Israels folk att komma fram inför HERREN, eftersom han har hört deras klagan.”10Aron talade sedan till israeliternas menighet och när de vände sig mot öknen, uppenbarade sig HERRENS härlighet i molnet.11HERREN talade till Mose:12”Jag har hört israeliternas klagan. Säg till dem: ’I skymningen ikväll ska ni få kött och imorgon ska ni mättas med bröd och då ska ni förstå att jag är HERREN, er Gud.’ ”13Den kvällen kom en stor mängd vaktlar och täckte hela lägret och på morgonen låg det dagg runt omkring lägerplatsen.14När daggen lite senare försvann, lämnade den kvar något tunt, frasigt*, som liknade rimfrost på marken.15När israeliterna såg detta, frågade de varandra: ”Vad är det här?” De visste inte vad det var. Mose svarade: ”Det är den mat som HERREN har gett er att äta.16HERREN har befallt att var och en ska samla in så mycket han behöver för sitt hushåll, ett omermått* per person.”17Israeliterna gjorde så. Några samlade mer, andra samlade mindre.18Och när de mätte upp vad de samlat i sina mått, hade de som samlat mycket inte för mycket, och de som hade samlat litet hade inte för lite. Alla hade samlat så mycket som de behövde.19Och Mose sa till folket: ”Lämna ingenting kvar till i morgon!”20Men det fanns sådana som inte ville lyssna till Mose utan lämnade lite kvar till morgonen därpå. Men då var det fullt av mask och luktade illa och Mose blev arg på dem.21Så samlade de mat varje morgon, var och en efter sitt behov, och när solen steg allt högre smälte det bort.22På sjätte dagen samlade de dubbelt så mycket som vanligt, två omermått till var och en. Ledarna bland folket gick då till Mose och rapporterade detta.23Då talade han om för dem: ”Det är precis vad HERREN har sagt. ’Morgondagen är en vilodag, en HERRENS heliga sabbat*. Baka och koka så mycket ni vill idag, och spara det som blir över till imorgon.’ ”24De sparade mat till nästa morgon, som Mose hade sagt, och då luktade den inte illa och det fanns ingen mask i den.25Och Mose sa: ”Detta är er mat för idag, för detta är HERRENS sabbat, och det kommer inte att finnas någon mat alls ute på marken.26Samla alltså mat under sex dagar. Den sjunde dagen är sabbat, och då kommer det inte att finnas någon mat där ute.”27Några gick ändå ut på sabbaten för att samla mat men de fann ingen.28Då sa HERREN till Mose: ”Hur länge tänker ni vägra att lyda mina bud och befallningar?29Se, HERREN har gett er sabbaten. Därför ger han er på sjätte dagen mat för två dagar. Stanna nu kvar hemma i stillhet och gå inte ut på den sjunde dagen.”30Efter det höll folket sabbatsvila den sjunde dagen.31Israeliterna kallade maten manna*. Mannat var vitt som korianderfrö och smakade som bröd med honung.32Mose sa: ”HERREN har befallt: ’Ta och bevara en omer manna, så att kommande generationer får se det bröd som jag försåg er med i öknen när jag förde er ut ur Egypten.’ ”33Därför sa han till Aron att skaffa ett kärl och hälla upp ett omermått manna i det och placera det inför HERREN för att förvaras åt kommande generationer.34Aron gjorde som HERREN hade befallt Mose. Han ställde kärlet inför förbundstecknet* för att förvaras där.35Under fyrtio år åt israeliterna manna, ända tills de kom in i Kanaans land, som var bebott; de åt manna tills de kom till gränsen till Kanaan.36En omer är en tiondels efa.*
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.