2.Mose 13 | Noua Traducere Românească nuBibeln

2.Mose 13 | Noua Traducere Românească

Sărbătoarea Azimelor și răscumpărarea întâilor născuți

1 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise, zicând: 2 „Sfințește* pentru Mine orice întâi născut, care este băiat, dintre fiii lui Israel. Primul rod al pântecului, atât dintre oameni, cât și dintre animale, este al Meu.“ 3 Moise a zis poporului: „Aduceți‑vă aminte de ziua aceasta, în care ați ieșit din Egipt, din casa robilor, pentru că DOMNUL v‑a scos de acolo cu mână puternică. Să nu se mănânce pâine dospită. 4 Astăzi ieșiți, în luna Abib*. 5 Când DOMNUL te va duce în țara canaaniților, a hitiților, a amoriților, a hiviților și a iebusiților, țară pe care El a jurat părinților tăi că ți‑o va da, – o țară în care curge lapte și miere –, să ții această slujbă în luna aceasta. 6 Șapte zile să mănânci azime, iar în a șaptea zi să fie o sărbătoare în cinstea DOMNULUI. 7 Timp de șapte zile să se mănânce azime. Să nu se vadă la tine pâine dospită și niciun fel de aluat să nu fie văzut pe întreg teritoriul tău. 8 Să istorisești copilului tău în ziua aceea, zicând: «Aceasta este o aducere-aminte a ceea ce a făcut DOMNUL pentru mine când am ieșit din Egipt.» 9 Să fie pentru tine ca un semn pe mână și ca un semn de aducere-aminte între ochii tăi, pentru ca Legea DOMNULUI să fie pe buzele tale. Căci cu mână puternică te‑a scos DOMNUL din Egipt. 10 Să ții această hotărâre la vremea ei, în fiecare an. 11 Când DOMNUL te va duce în țara canaaniților, așa cum ți‑a jurat ție și părinților tăi, și ți‑o va da, 12 să închini DOMNULUI pe toți aceia care vor fi primul rod al pântecului. Toți întâii născuți dintre vitele tale să fie ai DOMNULUI și anume fiecare mascul. 13 Dar orice întâi născut al măgăriței să‑l răscumperi cu un miel*, iar dacă nu‑l răscumperi, să‑i frângi gâtul*. De asemenea, să răscumperi pe fiecare întâi născut dintre fiii tăi. 14 Și când fiul tău te va întreba într‑o bună zi: «Ce înseamnă aceasta?», tu să‑i răspunzi: «DOMNUL ne‑a scos cu mână puternică din Egipt, din casa robilor. 15 Când Faraon s‑a încăpățânat să nu ne lase să plecăm, DOMNUL i‑a ucis pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al omului până la întâiul născut al animalelor. De aceea jertfesc DOMNULUI primul mascul al fiecărui animal și răscumpăr pe fiecare întâi născut dintre fiii mei. 16 Aceasta să‑ți fie ca un semn pe mână și ca niște bentițe între ochi*, căci DOMNUL ne‑a scos cu mână puternică din Egipt.»“

Trecerea Mării Roșii

17 Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i‑a condus pe drumul spre țara filistenilor, deși era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „Să nu cumva ca poporul, văzând războiul, să‑i pară rău și să se întoarcă în Egipt.“ 18 Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându‑l să ocolească pe drumul spre pustie, către Marea Roșie*. Fiii lui Israel au ieșit din țara Egiptului pregătiți pentru război. 19 Moise a luat cu el oasele lui Iosif, care‑i pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu va veni sigur la voi. Să luați atunci oasele mele de aici.“* 20 Ei au plecat din Sucot și apoi și‑au așezat tabăra la Etam, la marginea pustiei. 21 Ca să‑i conducă pe drum, DOMNUL a mers înaintea lor într‑un stâlp de nor ziua și într‑un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât și noaptea. 22 Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopții nu se depărta dinaintea poporului.

Holy Bible, New Romanian Translation TM (Noua Traducere În Limba Română TM) Copyright © 2007, 2010, 2016 by Biblica, Inc. Used with permission. All rights reserved worldwide. “Biblica”, “International Bible Society” and the Biblica Logo are trademarks registered in the United States Patent and Trademark Office by Biblica, Inc. Used with permission.

nuBibeln

Allt förstfött tillhör Herren

1 HERREN talade till Mose: 2 ”Helga allt förstfött åt mig, varje förstfödd son som kommer ur moderlivet bland israeliterna, liksom varje förstfött djur av hankön. De ska tillhöra mig.” 3 Då sa Mose till folket: ”Det här är en dag som ni alltid ska komma ihåg, den dag då ni lämnade Egypten och slaveriet. Det var ju med mäktig hand som HERREN ledde er ut därifrån. Inget syrat ska ätas då. 4 Det är alltså på den här dagen i månaden aviv* ni tågar ut. 5 När HERREN har fört dig in i kanaanéernas, hettiternas, amoréernas, hivéernas och jevuséernas land, det land som han med ed lovade dina förfäder att ge dig och som flyter av mjölk och honung, då ska du fira denna högtid i denna månad. 6 Under sju dagar ska du äta ojäst bröd. På den sjunde dagen ska det sedan hållas en stor fest till HERRENS ära. 7 Alla de sju dagarna ska du äta osyrat bröd; det får inte heller finnas något jäst i ditt hem eller någon annanstans inom landets gränser. 8 Då ska du berätta för din son: ’Jag gör så här på grund av det som HERREN gjorde för mig när jag lämnade Egypten.’ 9 Likt ett märke på handen eller pannan* ska detta påminna dig om HERRENS lag, som alltid ska vara på dina läppar, för HERREN förde dig ut ur Egypten med stark hand. 10 Håll alltså denna stadga varje år vid den bestämda tiden. 11 När HERREN sedan för dig in i kanaanéernas land som han med ed lovade dig och dina fäder, och som han då ska ge åt dig, 12 ska du ge HERREN den förstfödde som kommer ur moderlivet, liksom allt förstfött av hankön bland boskapen ska tillhöra HERREN. 13 En förstfödd åsna kan man lösa ut med ett får, men om du inte vill lösa ut den ska du bryta nacken av åsnefölet. Varje förstfödd son måste du däremot lösa ut. 14 När din son i framtiden frågar: ’Vad betyder allt det här?’ ska du säga: ’HERREN ledde oss med mäktig hand ut ur Egypten, ur slaveriet. 15 Farao vägrade envist att släppa oss, och därför dödade HERREN allt förstfött i hela Egypten, både bland människor och djur. Det är därför jag nu offrar allt förstfött av hankön som kommer ur moderlivet till Herren. Men varje förstfödd son löser jag ut.’ 16 Likt ett märke på handen eller pannan ska denna högtid vara en påminnelse om att HERREN med sin mäktiga hand ledde oss ut ur Egypten.”

Molnpelaren och eldpelaren

17 När farao slutligen släppte folket, förde Gud dem inte genom filistéernas land trots att detta hade varit genaste vägen. Gud tänkte att folket kunde ändra sig om ett krig skulle hota och vilja vända tillbaka till Egypten. 18 Gud ledde dem därför en annan väg som gick genom öknen mot Sävhavet. Israeliterna var ordnade som en armé när de lämnade Egypten. 19 Mose hade tagit med sig Josefs ben. Josef hade nämligen tagit en ed av israeliterna: ”När Gud tar sig an er, ska ni föra med er mina ben härifrån.” 20 När de lämnat Suckot slog de läger i Etam, just där öknen började. 21 HERREN ledde dem i en molnpelare om dagen för att visa dem vägen och med en eldpelare om natten för att lysa dem. På så sätt kunde de vandra både dag och natt, 22 för molnpelaren gick ständigt framför dem om dagen liksom eldpelaren om natten.