Jesaja 16 | Noua Traducere Românească

1 Trimiteți miei drept tribut stăpânitorului țării, din Sela, pe drumul pustiei, la muntele fiicei Sionului. 2 Ca niște păsări alungate, izgonite din cuib, așa sunt fiicele Moabului la vadurile Arnonului. 3 „Dă‑ne un sfat! Hotărăște ceva! Întinde‑ți umbra în miezul zilei și prefă‑o în noapte! Ascunde‑i pe cei izgoniți și nu‑i trăda pe fugari! 4 Primește‑i pe deportații Moabului să locuiască cu tine! Fii un adăpost pentru ei în fața nimicitorului!“ „Când asupritorul va înceta, când nimicirea va lua sfârșit și când prădătorul va lăsa țara în pace, 5 atunci, prin îndurare*, va fi întemeiat un tron pe care va sta cu credincioșie, în Cortul lui David, cel ce judecă, cel ce caută justiția, cel prompt în ce privește dreptatea. 6 Noi am auzit de trufia Moabului – el este foarte mândru. Am auzit de îngâmfarea lui, de trufia lui și de aroganța lui. Flecăriile lui sunt fără temei. 7 Astfel, moabiții gem pentru Moab, gem cu toții. Ei se vaită, pe deplin mâhniți, pentru turtele cu stafide din Chir-Hareset! 8 Căci câmpiile Heșbonului se usucă; la fel și viile din Sibma. Domnitorii neamurilor au distrus cele mai alese vițe, care cândva ajungeau până la Iazer, fiind răspândite până spre pustie. Mlădițele ei se întindeau și ajungeau până la mare.* 9 De aceea plâng împreună cu Iazerul pentru viile din Sibma. O, Heșbon! O, Eleale! Vă ud cu lacrimile Mele! Căci peste culesul fructelor voastre și peste secerișul vostru a căzut un strigăt de război. 10 Bucuria și veselia au dispărut din livezi; în vii nu se mai cântă și nu se mai chiuie de bucurie. Nimeni nu mai zdrobește vinul în teascuri, căci am făcut să înceteze strigătul de bucurie. 11 De aceea, ca o liră Îmi plânge ființa* pentru Moab, și lăuntrul Mi se tânguie pentru Chir-Hareset*. 12 Când se va arăta, când Moabul se va obosi pe înălțime și va intra în sanctuarul lui ca să se roage, nu va reuși.“ 13 Acesta este cuvântul pe care‑l rostise DOMNUL cu privire la Moab. 14 Dar acum, DOMNUL zice: „În trei ani, numărați ca anii unui lucrător plătit, în pofida mulțimii sale mari, gloria Moabului va fi prăbușită, iar cei ce vor supraviețui vor fi puțini și slabi.“

New International Reader’s Version

1 People of Moab, send lambs as a gift to the ruler of Judah. Send them from Sela. Send them across the desert. Send them to Mount Zion in the city of Jerusalem. 2 The women of Moab are at the places where people go across the River Arnon. They are like birds that flap their wings when they are pushed from their nest. 3 The Moabites say to the rulers of Judah, ‘Make up your mind. Make a decision. Cover us with your shadow. Make it like night even at noon. Hide those of us who are running away. Don’t turn them over to their enemies. 4 Let those who have run away from Moab stay with you. Keep them safe from those who are trying to destroy them.’ Those who crush others will be destroyed. The killing will stop. The attackers will disappear from the earth. 5 A man from the royal house of David will sit on Judah’s throne. He will rule with faithful love. When he judges he will do what is fair. He will be quick to do what is right. 6 We have heard all about Moab’s pride. We have heard how very proud they are. They think they are so much better than others. They boast about themselves. But all their boasting is nothing but empty words. 7 So the people of Moab cry out. All of them cry over their country. Sing a song of sadness. Weep that you can no longer enjoy the raisin cakes of Kir Hareseth. 8 The fields of Heshbon dry up. So do the vines of Sibmah. The rulers of the nations have walked all over its finest vines. Those vines once reached as far as Jazer. They spread out towards the desert. Their new growth went all the way to the Dead Sea. 9 Jazer weeps for the vines of Sibmah. And so do I. Heshbon and Elealeh, I soak you with my tears! There isn’t any ripe fruit for people to shout about. There isn’t any harvest to make them happy. 10 Joy and gladness are taken away from the orchards. No one sings or shouts in the vineyards. No one treads grapes at the winepresses. That’s because the LORD has put an end to the shouting. 11 My heart mourns over Moab like a song of sadness played on a harp. Deep down inside me I mourn over Kir Hareseth. 12 Moab’s people go to their high place to pray. But all they do is wear themselves out. Their god Chemosh can’t help them at all. 13 That’s the message the LORD has already spoken against Moab. 14 But now he says, ‘In exactly three years, people will look down on Moab’s glory. Now Moab has many people. But by that time only a few of them will be left alive. And even they will be weak.’

Jesaja 16 | Noua Traducere Românească New International Reader’s Version