Lukas 8 | Hoffnung für alle Noua Traducere Românească

Lukas 8 | Hoffnung für alle

Frauen um Jesus

1 Bald darauf zog Jesus durch viele Städte und Dörfer. Überall sprach er zu den Menschen und verkündete die rettende Botschaft von Gottes Reich. Dabei begleiteten ihn seine zwölf Jünger 2 und einige Frauen, die er von bösen Geistern befreit und von ihren Krankheiten geheilt hatte. Zu ihnen gehörten Maria aus Magdala, die er von sieben Dämonen befreit hatte, 3 Johanna, die Frau von Chuzas, einem Beamten von König Herodes, Susanna und viele andere. Sie waren vermögend und sorgten für Jesus und seine Jünger.

Das Gleichnis vom Bauern, der Getreide aussät

4 Als wieder einmal eine große Menschenmenge aus allen Städten zusammengekommen war, erzählte Jesus dieses Gleichnis: 5 »Ein Bauer ging aufs Feld, um sein Getreide auszusäen. Als er die Körner ausstreute, fielen ein paar von ihnen auf den Weg. Sie wurden zertreten und von den Vögeln aufgepickt. 6 Andere Körner fielen auf felsigen Boden. Sie gingen zwar auf, aber weil es nicht feucht genug war, vertrockneten die Pflänzchen. 7 Wieder andere Körner fielen mitten ins Dornengestrüpp. Dieses schoss zusammen mit der jungen Saat in die Höhe, so dass es sie schließlich erstickte. 8 Die übrigen Körner aber fielen auf fruchtbaren Boden, gingen auf und brachten das Hundertfache der Aussaat als Ertrag.« Nachdem Jesus das gesagt hatte, rief er: »Wer Ohren hat, der soll auf meine Worte hören!« 9 Später fragten ihn seine Jünger, was dieses Gleichnis bedeute. 10 Jesus antwortete ihnen: »Euch lässt Gott die Geheimnisse seines Reiches verstehen. Die anderen aber erfahren das alles nur durch Gleichnisse. Denn sie sollen sehen, aber nicht erkennen, sie sollen hören, aber nicht verstehen. 11 Das Gleichnis bedeutet Folgendes: Die Saat ist Gottes Botschaft. 12 Die Menschen, bei denen die Saatkörner auf den Weg fallen, haben die Botschaft zwar gehört. Aber dann kommt der Teufel und nimmt sie ihnen aus dem Herzen, damit sie nicht glauben und gerettet werden. 13 Andere Menschen wiederum sind wie der felsige Boden: Sie hören die Botschaft und nehmen sie mit Begeisterung an. Aber ihr Glaube hat keine starken Wurzeln. Eine Zeit lang halten sich diese Menschen zu Gott, doch wenn ihr Glaube dann auf die Probe gestellt wird, wenden sie sich wieder davon ab. 14 Noch andere Menschen gleichen dem von Dornengestrüpp überwucherten Boden: Sie hören die Botschaft zwar, doch dann kommen die Sorgen des Alltags, die Verführung durch den Wohlstand und die Vergnügungen des Lebens und ersticken Gottes Botschaft, so dass keine Frucht daraus entstehen kann. 15 Aber dann gibt es auch Menschen, die sind wie der fruchtbare Boden, auf den die Saat fällt: Sie hören Gottes Botschaft und nehmen sie mit aufrichtigem und bereitwilligem Herzen an. Sie halten treu daran fest, lassen sich durch nichts beirren und bringen schließlich reiche Frucht.«

Das Beispiel von der Öllampe

16 »Niemand zündet eine Öllampe an und versteckt sie dann unter einem Gefäß oder stellt sie unters Bett. Im Gegenteil: Man stellt sie auf den Lampenständer, so dass jeder, der hereinkommt, das Licht sieht. 17 Alles, was jetzt noch verborgen ist, wird eines Tages ans Licht kommen, und was jetzt noch ein Geheimnis ist, wird jeder verstehen. 18 Entscheidend ist, wie ihr mit meinen Worten umgeht. Denn wer sie begreift, der wird noch mehr Einsicht bekommen. Doch wer sich dafür verschließt, dem wird selbst das Wenige genommen, was er zu haben glaubte.*«

Wer gehört zu Jesus?

19 Einmal kamen die Mutter von Jesus und seine Geschwister zu ihm und wollten ihn sprechen. Aber es drängten sich so viele Menschen um ihn, dass sie nicht bis zu ihm durchkommen konnten. 20 Man richtete Jesus aus: »Deine Mutter und deine Geschwister stehen draußen vor dem Haus und wollen mit dir reden.« 21 Aber Jesus antwortete: »Meine Mutter und meine Geschwister – das sind alle, die Gottes Botschaft hören und danach leben.«

Herr über Wind und Wellen

22 Eines Tages stiegen Jesus und seine Jünger in ein Boot, und er forderte sie auf: »Lasst uns über den See ans andere Ufer fahren!« Sie legten ab. 23 Unterwegs schlief Jesus ein. Mitten auf dem See brach plötzlich ein gewaltiger Sturm los, und das Boot drohte vollzulaufen. In höchster Not 24 beeilten sich die Jünger, Jesus zu wecken: »Herr!«, riefen sie, »Herr, wir gehen unter!« Jesus stand auf und befahl dem Wind und den tosenden Wellen, sich zu legen. Sofort hörte der Sturm auf, und es wurde still. 25 »Wo ist denn euer Glaube?«, fragte Jesus sie. Entsetzt und erstaunt sagten die Jünger zueinander: »Was ist das für ein Mensch? Selbst Wind und Wellen gehorchen ihm, wenn er es befiehlt!«

Jesus heilt einen Besessenen

26 Dann erreichten sie das Gebiet der Gerasener, das gegenüber von Galiläa auf der anderen Seite des Sees liegt. 27 Als Jesus aus dem Boot stieg und an Land ging, kam ihm aus der Stadt ein Mann entgegen, der von Dämonen beherrscht wurde. Schon seit langer Zeit trug er keine Kleider mehr und blieb auch in keiner Wohnung, sondern hauste in Grabhöhlen. 28 Kaum hatte er Jesus gesehen, schrie er auf, warf sich vor ihm nieder und rief laut: »Was willst du von mir, Jesus, du Sohn Gottes, des Höchsten? Ich flehe dich an, quäle mich nicht!« 29 Jesus hatte nämlich dem bösen Geist befohlen, den Mann zu verlassen. Schon seit langer Zeit war der Mann in der Gewalt des Dämons.* Obwohl man ihn immer wieder an Händen und Füßen fesselte und einsperrte, konnte er seine Ketten zerreißen und wurde von dem Dämon in einsame Gegenden getrieben. 30 »Wie heißt du?«, fragte ihn Jesus. »Legion*«, war die Antwort. Denn es waren viele Dämonen in ihn gefahren. 31 Sie baten Jesus inständig: »Schick uns nicht in den Abgrund der Hölle!« 32 Nicht weit entfernt an einem Abhang weidete eine große Herde Schweine. In diese Schweine wollten die Dämonen fahren. Und Jesus erlaubte es ihnen. 33 Nun verließen die Dämonen den Mann und bemächtigten sich der Tiere. Da stürzte die ganze Herde den Abhang hinunter in den See und ertrank. 34 Als die Schweinehirten das sahen, ergriffen sie die Flucht und erzählten in der Stadt und in den umliegenden Dörfern, was geschehen war. 35 Von überall her kamen die Leute gelaufen, um sich selbst zu überzeugen. Sie sahen den Mann, den Jesus gerade von den Dämonen befreit hatte. Er war ordentlich angezogen und bei klarem Verstand. Ganz ruhig saß er Jesus zu Füßen. Da wurde ihnen unheimlich zumute. 36 Diejenigen aber, die alles mit angesehen hatten, erzählten, wie der Besessene von Jesus geheilt worden war. 37 Daraufhin baten die Leute aus Gerasa und der ganzen Umgebung, Jesus möge ihre Gegend doch wieder verlassen, denn sie fürchteten sich sehr. Jesus stieg in das Boot, um zurückzufahren. 38 Der Mann, aus dem die Dämonen gewichen waren, bat darum, bei ihm bleiben zu dürfen. Aber Jesus beauftragte ihn: 39 »Geh nach Hause und berichte, welches große Wunder Gott an dir getan hat.« Da ging der Mann weg und erzählte in der ganzen Stadt, was Jesus für ihn getan hatte.

Macht über Krankheit und Tod

40 Als Jesus zur anderen Seite des Sees zurückkehrte, empfing ihn dort eine große Menschenmenge. Sie hatten alle ungeduldig auf ihn gewartet. 41 Da kam ein Mann namens Jaïrus, ein Vorsteher der jüdischen Gemeinde, warf sich Jesus zu Füßen und flehte ihn an, in sein Haus zu kommen; 42 denn sein einziges Kind, ein etwa zwölfjähriges Mädchen, lag im Sterben. Jesus ging mit. Unterwegs wurde er beinahe erdrückt, weil sich so viele Menschen um ihn drängten. 43 Unter den Leuten war auch eine Frau, die seit zwölf Jahren an starken Blutungen litt. Niemand hatte ihr helfen können, obwohl sie schon von vielen Ärzten behandelt worden war und dafür ihr ganzes Geld ausgegeben hatte. 44 Diese Frau zwängte sich durch die vielen Menschen hindurch und berührte heimlich von hinten ein Stück* seines Gewandes. Im selben Augenblick hörten die Blutungen auf. 45 »Wer hat mich angefasst?«, fragte Jesus. Aber niemand wollte es gewesen sein, und Petrus meinte: »Herr, die Leute drücken und bedrängen dich von allen Seiten, und da fragst du, wer dich angefasst hat?« 46 Jesus erwiderte: »Jemand hat mich ganz bewusst berührt. Ich habe gespürt, wie heilende Kraft von mir ausgegangen ist!« 47 Als die Frau erkannte, dass Jesus alles bemerkt hatte, kam sie zitternd zu ihm und fiel vor ihm nieder. Vor allen Leuten erzählte sie, weshalb sie ihn berührt hatte und wie sie sofort gesund geworden war. 48 »Meine Tochter«, sagte Jesus zu ihr, »dein Glaube hat dich geheilt. Geh in Frieden!« 49 Noch während er mit der Frau redete, kam jemand aus dem Haus von Jaïrus gelaufen: »Deine Tochter ist gestorben. Bemühe den Lehrer nicht mehr!« 50 Jesus hörte das und sagte zu dem Vater: »Verzweifle nicht! Vertrau mir einfach, und deine Tochter wird gerettet!« 51 Als sie das Haus erreichten, erlaubte er nur Petrus, Johannes, Jakobus und den Eltern des Mädchens, mit hineinzugehen. 52 Alle klagten und weinten um die Tote, aber Jesus sagte: »Hört auf zu weinen! Das Kind ist nicht tot, es schläft nur.« 53 Da lachten sie ihn aus, denn jeder wusste, dass es gestorben war. 54 Dann fasste er das Mädchen bei der Hand und rief: »Kind, steh auf!« 55 Da wurde sie wieder lebendig. Sie stand sofort auf, und Jesus ließ ihr etwas zu essen bringen. 56 Die Eltern konnten kaum fassen, was sie erlebt hatten. Doch Jesus schärfte ihnen ein, mit niemandem darüber zu reden.

Hoffnung für alle TM Copyright © 1983, 1996, 2002, 2015 by Biblica, Inc. Used with permission. All rights reserved worldwide. “Hoffnung für alle” is a trademark registered in European Union Intellectual Property Office (EUIPO) by Biblica, Inc. “Biblica”, “International Bible Society” and the Biblica Logo are trademarks registered in the United States Patent and Trademark Office by Biblica, Inc. Used with permission.

Noua Traducere Românească

Femeile care L‑au urmat și slujit pe Isus

1 După aceea, Isus a călătorit prin fiecare cetate și sat, predicând și vestind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Împreună cu El erau cei doisprezece, 2 precum și niște femei care fuseseră vindecate de duhuri rele și de neputințe: Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni, 3 Ioana – soția lui Cuza, administratorul lui Irod* –, Suzana și încă multe altele care Îi* slujeau cu ceea ce aveau.

Pilda semănătorului

4 Când s‑a adunat o mare mulțime de oameni și au venit la El de prin fiecare cetate, Isus le‑a vorbit printr‑o pildă: 5 „Semănătorul a ieșit să‑și semene sămânța. În timp ce semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum, unde a fost călcată în picioare și au mâncat‑o păsările cerului. 6 Alta a căzut pe stâncă și cum a încolțit, s‑a uscat, pentru că nu avea umezeală. 7 Alta a căzut în mijlocul spinilor, iar spinii au crescut împreună cu ea și au sufocat‑o.* 8 Alta însă a căzut într‑un pământ bun, a încolțit și a făcut rod însutit.“ Și zicând acestea, El striga: „Cine are urechi de auzit, să audă!“

Isus explică pilda semănătorului

9 Ucenicii Lui L‑au întrebat ce înseamnă această pildă. 10 Isus a zis: „Vouă v‑a fost dat să cunoașteți tainele* Împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți toate sunt în pilde, pentru ca, «Privind, să nu vadă și auzind, să nu înțeleagă!»* 11 Acesta este înțelesul pildei: sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. 12 Cei de lângă drum sunt cei care aud. Atunci vine diavolul și ia Cuvântul din inima lor, ca să nu creadă pentru a fi mântuiți. 13 Cei de pe stâncă sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină. Ei cred doar pentru o vreme, iar în vreme de încercare*, se depărtează. 14 Cât despre sămânța căzută între spini, aceștia sunt cei care aud, dar, în timp ce merg*, sunt sufocați de îngrijorările, bogățiile și plăcerile vieții și nu aduc rod copt. 15 Iar cât despre sămânța din pământul bun, aceștia sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl țin strâns într‑o inimă frumoasă și bună și aduc rod cu răbdare*.

Candela așezată pe un sfeșnicar

16 Nimeni nu aprinde o candelă ca s‑o acopere cu un vas sau s‑o pună sub pat, ci o pune pe un sfeșnicar, astfel încât cei ce intră, să vadă lumina. 17 Căci nu este nimic ascuns care nu va fi dezvăluit și nimic tăinuit care să nu fie făcut cunoscut și care să nu iasă la iveală. 18 Luați seama deci la felul cum ascultați. Căci celui ce are, i se va da, însă de la cel ce n‑are, se va lua chiar și ceea ce i se pare că are.“

Mama și frații lui Isus

19 Atunci mama și frații Lui au venit la El,* dar nu puteau ajunge la El din cauza mulțimii. 20 Isus a fost anunțat: – Mama Ta și frații Tăi stau afară, dorind să Te vadă. 21 Dar Isus, răspunzând, le‑a zis: – Mama Mea și frații Mei sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și‑l împlinesc.

Isus liniștește furtuna

22 Într‑una din zile, Isus S‑a urcat în barcă împreună cu ucenicii Lui și le‑a zis: – Să traversăm în partea cealaltă a lacului! Și au plecat. 23 În timp ce vâsleau ei, Isus a adormit. Atunci a coborât pe lac un vârtej de vânt*, iar ei au fost acoperiți de ape și erau în pericol. 24 Ei s‑au apropiat și L‑au trezit, zicând: – Stăpâne, Stăpâne, pierim! Atunci El, ridicându‑Se, a mustrat vântul și apa învolburată, iar ele au încetat și s‑a făcut liniște. 25 Apoi i‑a întrebat: – Unde vă este credința?! Ei s‑au temut, au rămas uimiți și și‑au zis unii altora: – Cine deci este Acesta, de poruncește până și vânturilor, și apei, iar ele Îl ascultă?!*

Vindecarea unui om demonizat

26 Au vâslit mai departe, înspre ținutul gherasenilor*, care se află în dreptul Galileei. 27 Când a coborât pe țărm, L‑a întâmpinat un anumit om din cetate, care avea în el demoni. De multă vreme acesta nu* purta haine și nu locuia într‑o casă, ci în morminte. 28 Când L‑a văzut pe Isus, a strigat, I s‑a închinat și a zis cu glas tare: – Ce am eu de‑a face cu Tine, Isuse, Fiu al Dumnezeului cel Preaînalt? Te rog fierbinte să nu mă chinui! 29 Căci Isus îi poruncise duhului necurat să iasă din om. Căci de multe ori duhul îl înșfăca și, deși omul era legat cu lanțuri și cătușe și ținut sub pază, el totuși rupea legăturile și era dus de către demon în locuri pustii. 30 Isus l‑a întrebat: – Care‑ți este numele? El a zis: – „Legiune“.* Căci în el intraseră mulți demoni. 31 Aceștia îl rugau să nu le poruncească să se ducă în Adânc*. 32 Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care pășteau. Demonii L‑au rugat să le dea voie să intre în porcii aceia, iar El le‑a dat voie. 33 Demonii au ieșit din om și au intrat în porci. Atunci turma s‑a repezit de pe râpă în jos, în lac, și s‑a înecat. 34 Păzitorii turmei, văzând ce s‑a întâmplat, au fugit și i‑au anunțat pe oameni în cetate și în cătune. 35 Aceștia au ieșit să vadă ce s‑a întâmplat și au venit la Isus. Când l‑au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, stând jos la picioarele lui Isus, îmbrăcat și întreg la minte, s‑au înspăimântat. 36 Cei ce văzuseră cum a fost salvat cel ce fusese demonizat, le‑au istorisit totul. 37 Atunci toată mulțimea din vecinătatea gherasenilor L‑a rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi cuprinsese o mare frică. El S‑a urcat în barcă și S‑a întors în cetatea Sa. 38 Omul din care ieșiseră demonii Îl rugase fierbinte să‑l lase să vină cu El, dar Isus l‑a trimis înapoi, zicând: 39 „Întoarce‑te acasă și istorisește cât de mult a făcut Dumnezeu pentru tine!“* El a plecat și a proclamat prin toată cetatea cât de mult a făcut Isus pentru el.

Vindecarea unei femei și învierea unei fetițe

40 La întoarcere, mulțimea I‑a urat lui Isus bun venit, pentru că toți Îl așteptau. 41 Și iată că un om, numit Iair, care era conducătorul sinagogii, a venit, a căzut la picioarele lui Isus și L‑a rugat să vină până la el acasă, 42 pentru că singura lui fiică, în vârstă de vreo doisprezece ani, era pe moarte. În timp ce mergea, mulțimile se adunau grămadă în jurul Lui. 43 Era acolo o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge și care cheltuise pe la doctori tot ce avusese fără să fi putut fi vindecată de cineva. 44 Apropiindu‑se prin spate, s‑a atins de marginea hainei Lui și deodată scurgerea ei de sânge s‑a oprit. 45 Isus a întrebat: – Cine M‑a atins? Pentru că toți negau, Petru I‑a zis: – Stăpâne, mulțimile se îngrămădesc în jurul Tău și se înghesuie, iar Tu întrebi: „Cine M‑a atins?!“ 46 Dar Isus a zis: – M‑a atins cineva, pentru că știu că a ieșit o putere din Mine! 47 Când femeia a văzut că n‑a scăpat neobservată, a venit tremurând și a căzut înaintea Lui. Apoi a istorisit înaintea întregii mulțimi din ce cauză s‑a atins de El și cum fusese vindecată deodată. 48 El i‑a zis: „Fiică, credința ta te‑a vindecat! Du‑te în pace!“ 49 În timp ce El încă vorbea, a venit cineva din casa conducătorului sinagogii și a zis: – Fiica ta a murit. Nu‑L mai deranja pe Învățător! 50 Dar Isus, auzind, i‑a zis lui Iair: – Nu te teme! Crede doar, și ea va fi vindecată! 51 Când a ajuns la casa lui Iair, n‑a lăsat pe nimeni să intre împreună cu El, în afară de Petru, de Ioan, de Iacov și de tatăl și mama copilului. 52 Toți plângeau și o jeleau, însă Isus le‑a zis: „Nu mai plângeți, pentru că ea n‑a murit, ci doarme!“ 53 Ei însă râdeau de El, pentru că știau că fetița murise. 54 Isus, după ce i‑a scos afară pe toți, a apucat‑o de mână și a strigat, zicând: „Copilă, scoală‑te!“ 55 Duhul ei s‑a întors, și ea s‑a ridicat deodată. Isus a dat îndrumări să i se dea fetiței să mănânce. 56 Părinții ei au rămas înmărmuriți. Isus le‑a poruncit să nu spună nimănui ce s‑a întâmplat.