Apostelgeschichte 2 | Hoffnung für alle

Pfingsten: Der Heilige Geist kommt

1 Zum Beginn des jüdischen Pfingstfestes waren alle, die zu Jesus gehörten, wieder beieinander. 2 Plötzlich kam vom Himmel her ein Brausen wie von einem gewaltigen Sturm und erfüllte das ganze Haus, in dem sie sich versammelt hatten. 3 Zugleich sahen sie etwas wie züngelndes Feuer, das sich auf jedem Einzelnen von ihnen niederließ. 4 So wurden sie alle mit dem Heiligen Geist erfüllt und fingen an, in fremden Sprachen zu reden, jeder so, wie der Geist es ihm eingab. 5 In Jerusalem hatten sich viele fromme Juden aus aller Welt niedergelassen. 6 Als sie das Brausen hörten, liefen sie von allen Seiten herbei. Fassungslos hörte jeder die Jünger in seiner eigenen Sprache reden. 7 »Wie ist das möglich?«, riefen sie außer sich. »Alle diese Leute sind doch aus Galiläa, 8 und nun hören wir sie in unserer Muttersprache reden; 9 ganz gleich ob wir Parther, Meder oder Elamiter sind. Andere von uns kommen aus Mesopotamien, Judäa, Kappadozien, Pontus und der Provinz Asia, 10 aus Phrygien, Pamphylien und aus Ägypten, aus der Gegend von Kyrene in Libyen und selbst aus Rom. 11 Wir sind Juden oder Anhänger des jüdischen Glaubens, Kreter und Araber. Doch jeder von uns hört diese Menschen in seiner eigenen Sprache von Gottes großen Taten reden!« 12 Erstaunt und ratlos fragte einer den anderen: »Was soll das bedeuten?« 13 Einige aber spotteten: »Die haben doch nur zu viel getrunken!«

Petrus verkündet: Jesus ist der von Gott versprochene König

14 Da erhob sich Petrus mit den anderen elf Aposteln und rief der Menge zu: »Hört her, ihr Leute aus Judäa und ihr Einwohner von Jerusalem! Ich will euch erklären, was hier geschieht. 15 Diese Männer sind nicht betrunken, wie einige von euch meinen. Es ist ja erst neun Uhr morgens. 16 Nein, hier erfüllt sich, was Gott durch den Propheten Joel vorausgesagt hat. Bei ihm heißt es: 17 ›In den letzten Tagen, spricht Gott, will ich die Menschen mit meinem Geist erfüllen. Eure Söhne und Töchter werden aus göttlicher Eingebung reden, eure jungen Männer werden Visionen haben und die alten Männer bedeutungsvolle Träume. 18 Allen Männern und Frauen, die mir dienen, will ich in jenen Tagen meinen Geist geben, und sie werden in meinem Auftrag prophetisch reden. 19 Am Himmel und auf der Erde werdet ihr Wunderzeichen sehen: Blut, Feuer und dichten Rauch. 20 Die Sonne wird sich verfinstern und der Mond blutrot scheinen, bevor der große und schreckliche Tag kommt, an dem ich Gericht halte. 21 Wer dann den Namen des Herrn anruft, wird gerettet werden.‹ 22 Hört her, ihr Leute von Israel! Wie ihr alle wisst, hat Jesus aus Nazareth in Gottes Auftrag mitten unter euch mächtige Taten, Zeichen und Wunder gewirkt. Ja, Gott selbst hat durch diesen Mann gehandelt und ihn so euch gegenüber als seinen Gesandten bestätigt. 23 Aber Jesus wurde durch Verrat an euch ausgeliefert, und ihr habt ihn mit Hilfe der Römer, die nichts von Gottes Gesetz wissen, ans Kreuz genagelt und umgebracht. Doch genau das hatte Gott geplant. Er wusste, was geschehen würde. 24 Diesen Jesus hat Gott auferweckt und damit die Macht des Todes gebrochen. Wie hätte auch der Tod über ihn Gewalt behalten können! 25 Schon David sprach von ihm, und was er sagt, sind eigentlich die Worte von Jesus: ›Ich sehe immer auf den Herrn. Er steht mir zur Seite, damit ich nicht falle. 26 Darüber freue ich mich von ganzem Herzen, mein Mund bricht in Jubel aus. Selbst dann, wenn mein Körper im Grab liegt, hoffe ich auf dich, Herr!* 27 Denn du wirst mich nicht dem Totenreich überlassen und mich nicht der Verwesung preisgeben, ich gehöre ja zu dir. 28 Du zeigst mir den Weg, der zum Leben führt. Du beschenkst mich mit Freude, denn du bist bei mir.‹ 29 Liebe Brüder und Schwestern! Lasst mich ganz offen zu euch sprechen: Unser großer Stammvater David ist gestorben, und er wurde begraben. Sein Grab kann man heute noch bei uns sehen. 30 Gott aber hatte David mit einem Eid zugesagt, einer seiner Nachkommen werde als König regieren. Weil David ein Prophet war, 31 hat er vorausgesehen, dass der Christus, der von Gott gesandte Retter, auferstehen würde. Von ihm sagte er: Er wird nicht dem Totenreich überlassen, und sein Körper wird nicht der Verwesung preisgegeben. 32 Das ist mit Jesus geschehen: Gott hat ihn von den Toten auferweckt. Wir alle können es bezeugen. 33 Nun hat Gott ihn zum Herrscher eingesetzt und ihm den Ehrenplatz an seiner rechten Seite gegeben.* Jesus empfing vom Vater den Heiligen Geist, wie es vorausgesagt war, und gab ihn uns. Ihr seht und hört jetzt selbst, dass es in Erfüllung gegangen ist. 34 Nicht David ist zum Himmel aufgefahren, und deshalb meint er auch nicht sich selbst, wenn er sagt: ›Gott, der Herr, sprach zu meinem Herrn: Setze dich auf den Ehrenplatz an meiner rechten Seite, 35 bis ich dir alle deine Feinde unterworfen habe und du deinen Fuß auf ihren Nacken setzt!‹ 36 Es besteht also kein Zweifel daran, und ganz Israel soll wissen: Gott hat diesen Jesus, den ihr gekreuzigt habt, zum Herrn und Retter gemacht.« 37 Als die Leute das hörten, waren sie von dieser Botschaft tief betroffen. Sie fragten Petrus und die anderen Apostel: »Brüder, was sollen wir tun?« 38 »Kehrt um zu Gott!«, forderte Petrus sie auf. »Jeder von euch soll sich auf den Namen von Jesus Christus taufen lassen! Dann wird euch Gott eure Sünden vergeben, und ihr werdet den Heiligen Geist empfangen. 39 Diese Zusage gilt euch, euren Nachkommen und den Menschen in aller Welt, die der Herr, unser Gott, zu sich herbeirufen wird.« 40 Petrus sprach noch lange mit ihnen und forderte sie eindringlich auf: »Lasst euch retten vor dem Gericht Gottes, das über diese verdorbene Generation hereinbrechen wird.« 41 Viele Zuhörer nahmen die Botschaft von Petrus an und ließen sich taufen. Die Zahl der Gläubigen wuchs an diesem Tag um etwa dreitausend.

Die erste Gemeinde

42 Alle, die zum Glauben an Jesus gefunden hatten, ließen sich regelmäßig von den Aposteln unterweisen und lebten in enger Gemeinschaft. Sie feierten das Abendmahl* und beteten miteinander. 43 Eine tiefe Ehrfurcht vor Gott erfüllte alle Menschen in Jerusalem, und er wirkte durch die Apostel viele Zeichen und Wunder. 44 Die Gläubigen lebten wie in einer großen Familie. Was sie besaßen, gehörte ihnen gemeinsam. 45 Wenn es an irgendetwas fehlte, war jeder gerne bereit, ein Grundstück oder anderen Besitz zu verkaufen und mit dem Geld den Notleidenden in der Gemeinde zu helfen. 46 Tag für Tag kamen die Gläubigen einmütig im Tempel zusammen und feierten in den Häusern das Abendmahl. In großer Freude und mit aufrichtigem Herzen trafen sie sich zu den gemeinsamen Mahlzeiten. 47 Sie lobten Gott und waren im ganzen Volk geachtet und anerkannt. Die Gemeinde wuchs mit jedem Tag, weil der Herr viele Menschen rettete.

Noua Traducere Românească

Coborârea Duhului Sfânt

1 Când a sosit ziua Cincizecimii*, erau cu toții la un loc. 2 Și deodată, din cer a venit un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic* și a umplut toată casa în care ședeau ei. 3 Li s‑au arătat niște limbi ca de foc*, care s‑au împărțit și s‑au așezat pe fiecare dintre ei.* 4 Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. 5 În Ierusalim locuiau atunci iudei, oameni evlavioși din orice neam de sub cer. 6 Când s‑a auzit sunetul acela, mulțimea s‑a adunat și a rămas uluită, pentru că fiecare în parte auzea vorbindu‑se acolo propria sa limbă. 7 Ei erau uimiți și se minunau, zicând: „Iată, nu sunt oare galileeni toți aceștia care vorbesc?! 8 Cum de fiecare dintre noi auzim vorbindu‑se propria noastră limbă în care ne‑am născut?! 9 Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia*, 10 din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, de prin părțile Libiei dinspre Cirena*, vizitatori din Roma, 11 iudei și prozeliți, cretani și arabi, noi toți auzim vorbindu‑se în propriile noastre limbi despre lucrările mărețe ale lui Dumnezeu!“ 12 Toți se minunau, erau nedumeriți și se întrebau unul pe altul: „Ce vrea să însemne aceasta?“ 13 Alții însă își băteau joc și ziceau: „Sunt plini de must!“

Petru vorbește mulțimii în ziua Cincizecimii

14 Dar Petru s‑a ridicat în picioare împreună cu cei unsprezece, și‑a ridicat glasul și le‑a vorbit astfel: – Bărbați iudei și toți cei ce locuiți în Ierusalim, să vă fie cunoscut lucrul acesta și să ascultați cuvintele mele! 15 Oamenii aceștia nu sunt beți, așa cum presupuneți voi, pentru că nu este decât ceasul al treilea din zi*, 16 ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel: 17 „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice om.* Fiii și fiicele voastre vor profeți, tinerii voștri vor avea* viziuni, iar bătrânii voștri vor avea* vise! 18 Chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele voi turna din Duhul Meu în acele zile și vor profeți. 19 Voi face minuni sus în cer și semne jos pe pământ, sânge, foc și coloane de fum. 20 Soarele se va preface în întuneric, iar luna în sânge, înainte să vină ziua cea mare și glorioasă a Domnului. 21 Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“* 22 Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: pe Isus nazarineanul, bărbat confirmat de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrările puternice, minunile și semnele pe care Dumnezeu le‑a făcut prin El în mijlocul vostru, după cum voi înșivă știți, 23 pe Omul Acesta, dat pe mâna voastră după planul hotărât și după preștiința lui Dumnezeu, voi L‑ați răstignit și L‑ați omorât prin mâna celor fără de Lege*! 24 Dumnezeu însă L‑a înviat, dezlegându‑L de durerile* morții, pentru că nu era posibil să fie ținut de ea. 25 Căci David zice despre El: „Îl văd pe Domnul neîncetat înaintea mea, căci El este la dreapta mea ca să nu mă clatin! 26 De aceea, mi se bucură inima și mi se înveselește limba*! Mai mult, trupul meu va locui în speranță, 27 căci nu‑mi vei lăsa sufletul în Locuința Morților* și nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea. 28 Mi‑ai făcut cunoscute căile vieții; mă vei umple de bucurie cu prezența Ta!“* 29 Bărbați, fraților, cât despre patriarhul David, pot să vă spun cu îndrăzneală că el a murit și a fost înmormântat, iar mormântul lui a rămas în mijlocul nostru până în ziua aceasta. 30 Așadar, pentru că era profet și știa că Dumnezeu îi promisese prin jurământ că‑l va pune pe tronul lui pe unul din rodul trupului lui*, 31 deci, pentru că știa aceasta mai dinainte, el vorbea despre învierea lui Cristos atunci când spunea că nu va fi lăsat în Locuința Morților și că trupul Lui nu va vedea putrezirea. 32 Dumnezeu L‑a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori. 33 Așadar, fiind înălțat la dreapta lui Dumnezeu și primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, El a turnat ceea ce vedeți și auziți. 34 Căci David nu s‑a suit în ceruri, ci el însuși zice: „Domnul I‑a zis Domnului meu*: «Șezi la dreapta Mea, 35 până‑i voi pune pe dușmanii Tăi scăunaș* pentru picioarele Tale!»“* 36 Să știe bine deci toată Casa lui Israel că Dumnezeu L‑a făcut Domn și Cristos* pe acest Isus, pe Care L‑ați răstignit voi! 37 Auzind aceasta, ei au rămas străpunși în inimă și i‑au întrebat pe Petru și pe ceilalți apostoli: – Bărbați, fraților, ce să facem? 38 Petru le‑a răspuns: – Pocăiți‑vă și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos* spre iertarea păcatelor voastre; și veți primi darul Duhului Sfânt! 39 Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru! 40 Și cu multe alte cuvinte el mărturisea și îi îndemna, zicând: – Mântuiți‑vă din mijlocul acestei generații corupte! 41 Astfel, cei ce au primit cuvântul lui au fost botezați, și în ziua aceea au fost adăugate cam trei mii de suflete la numărul ucenicilor.

Părtășia credincioșilor

42 Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni. 43 Fiecare suflet era plin de frică, iar prin apostoli se făceau multe minuni și semne. 44 Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau toate în comun. 45 Ei își vindeau proprietățile și averile, iar banii îi împărțeau între toți, după cum avea nevoie fiecare. 46 În fiecare zi continuau să se întâlnească, în același gând, în Templu, frângeau pâinea acasă, își împărțeau mâncarea cu bucurie și simplitate a inimii, 47 Îl lăudau pe Dumnezeu și aveau parte de bunăvoința întregului popor. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.

Apostelgeschichte 2 | Hoffnung für alle Noua Traducere Românească