1Bald darauf erfuhren die Apostel und die Gläubigen überall in Judäa, dass nun auch Nichtjuden Gottes Botschaft angenommen hatten.2Als Petrus nach Jerusalem zurückkehrte, warfen ihm die Gemeindeglieder dort vor:3»Du hast das Haus von Nichtjuden betreten und sogar mit ihnen gegessen!«4Nun berichtete ihnen Petrus der Reihe nach, was geschehen war:5»Während ich in der Stadt Joppe war, zeigte mir Gott während des Gebets eine Vision: Ich sah etwas wie ein großes Leinentuch. Es wurde an seinen vier Ecken zusammengehalten und so vom Himmel auf die Erde heruntergelassen.6Als ich genau hinsah, entdeckte ich darin die unterschiedlichsten Arten von vierfüßigen und wilden Tieren, von Kriechtieren und Vögeln.7Ich hörte eine Stimme, die mich aufforderte: ›Petrus, steh auf, schlachte diese Tiere und iss davon!‹8›Niemals, Herr‹, widersprach ich. ›Noch nie in meinem Leben habe ich etwas gegessen, was in Moses Gesetz als unrein bezeichnet wird und verboten ist.‹9Aber die Stimme vom Himmel sprach noch einmal: ›Wenn Gott etwas für rein erklärt hat, dann nenne du es nicht unrein.‹10Dreimal wiederholte sich dieser Vorgang. Dann wurde das Tuch mit den Tieren darin wieder in den Himmel gehoben.11Genau in diesem Augenblick standen drei Männer vor dem Haus, in dem ich mich befand. Sie kamen aus Cäsarea und waren zu mir geschickt worden.12Der Heilige Geist forderte mich auf, ich solle ohne Bedenken mit den Männern gehen, und diese sechs Brüder hier begleiteten mich. Bald trafen wir im Haus des Mannes ein, der die Boten geschickt hatte.13Er erzählte, dass ihm in seinem Haus ein Engel erschienen war. Der hatte plötzlich vor ihm gestanden und befohlen: ›Schick Boten nach Joppe und lass Simon Petrus holen.14Was er dir zu sagen hat, wird dir und allen, die zu dir gehören, Rettung bringen.‹15Ich war noch gar nicht lange bei ihnen und hatte gerade zu reden angefangen, da kam der Heilige Geist auf sie, genauso wie es bei uns am Pfingsttag gewesen war.16In diesem Augenblick fiel mir ein, was uns der Herr einmal gesagt hatte: ›Johannes hat mit Wasser getauft, ihr aber werdet mit dem Heiligen Geist getauft werden.‹17Gott schenkte diesen Nichtjuden dieselbe Gabe wie vorher uns, als wir begannen, an den Herrn Jesus Christus zu glauben. Wer bin ich, dass ich Gott daran hätte hindern können?«18Diese Worte überzeugten sie. Sie lobten Gott und sagten: »Gott hat nun also auch den Nichtjuden den Weg zur Umkehr eröffnet, den einzigen Weg, der zum Leben führt.«
Gründung der Gemeinde in Antiochia
19Fast alle Gläubigen waren wegen der beginnenden Verfolgung nach dem Tod von Stephanus aus Jerusalem geflohen und hatten sich über Judäa und Samarien zerstreut. Manche kamen sogar bis nach Phönizien, Zypern und Antiochia. Sie erzählten aber nur den Juden von Jesus.20Lediglich ein paar von ihnen – Männer aus Zypern und Kyrene, die jetzt in Antiochia lebten – verkündeten auch den Nichtjuden die rettende Botschaft von Jesus, dem Herrn.21Der Herr wirkte mächtig durch sie, und so wandten sich ihm viele Menschen zu und glaubten an ihn.22Als die Gemeinde in Jerusalem davon erfuhr, schickte sie Barnabas nach Antiochia.23Der kam in die Stadt und erkannte voller Freude, was Gott in seiner Gnade getan hatte. Barnabas ermutigte die Gläubigen, fest und entschlossen in ihrem Glauben an den Herrn zu bleiben.24Er war ein vorbildlicher Mann, erfüllt vom Heiligen Geist und stark im Glauben. So begannen damals viele Menschen Jesus, dem Herrn, zu vertrauen.25Von Antiochia reiste Barnabas nach Tarsus, um Saulus aufzusuchen.26Er traf ihn und nahm ihn dann mit nach Antiochia zurück. Dort blieben die beiden ein ganzes Jahr lang in der Gemeinde, um viele Menschen im Glauben zu unterweisen. In Antiochia wurden die Jünger zum ersten Mal »Christen« genannt.27Zu dieser Zeit kamen Propheten aus Jerusalem nach Antiochia.28Während des Gottesdienstes sagte einer von ihnen – er hieß Agabus – eine große Hungersnot voraus. Sie würde sich über das gesamte Reich erstrecken. So hatte es ihm der Heilige Geist gezeigt. Tatsächlich trat diese Hungersnot wenige Jahre später noch während der Regierungszeit von Kaiser Klaudius ein.*29Deshalb beschloss die Gemeinde in Antiochia, ihren Brüdern und Schwestern in Judäa zu helfen. Jeder in der Gemeinde sollte so viel geben, wie er konnte,30und das Geld wurde dann von Barnabas und Saulus den Leitern der Gemeinde in Jerusalem überbracht.
Noua Traducere Românească
1Apostolii și frații care erau în Iudeea au auzit că neamurile au primit și ele Cuvântul lui Dumnezeu.2Când Petru s‑a suit la Ierusalim, unii dintre creștinii circumciși îl judecau,3zicând: – Ai intrat în casă la niște bărbați necircumciși și ai mâncat cu ei!4Atunci Petru a început să le explice pe rând cele întâmplate și le‑a zis:5– Eram în cetatea Iafo și, în timp ce mă rugam, am avut*, într‑o răpire sufletească, o viziune. Am văzut un obiect coborând – ceva ca o pânză mare fiind adusă jos din cer, de cele patru colțuri – și venind până la mine.6M‑am uitat în ea cu atenție și am văzut patrupede de pe pământ, fiare sălbatice, târâtoare* și păsări ale cerului.7Apoi am auzit un glas care mi‑a zis: „Petru, ridică‑te, înjunghie și mănâncă!“8Însă eu am zis: „Nicidecum, Doamne! Căci niciodată n‑a intrat în gura mea ceva întinat sau necurat!“9Dar glasul mi‑a vorbit a doua oară din cer: „Ceea ce a curățit Dumnezeu, să nu consideri întinat!“10Lucrul acesta s‑a întâmplat de trei ori. Apoi toate au fost ridicate iarăși la cer.11Și iată că imediat după aceea, la poarta casei în care eram, stăteau trei bărbați trimiși la mine din Cezareea*.12Duhul mi‑a spus să mă duc cu ei fără să fac deosebire. Împreună cu mine au mers și acești șase frați. Am intrat în casa acelui om,13iar el ne‑a istorisit cum a văzut un înger stând în casa lui și zicând: „Trimite la Iafo și cheamă‑l pe Simon, numit și Petru,14care îți va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu și toată familia ta!“15În timp ce eu începusem să vorbesc, Duhul Sfânt S‑a coborât peste ei, așa cum S‑a coborât și peste noi la început.16Atunci mi‑am amintit de cuvintele Domnului, așa cum El obișnuia să spună: „Ioan, într-adevăr, a botezat cu* apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt.“17Deci, dacă Dumnezeu le‑a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu ca să‑L pot împiedica* pe Dumnezeu?!18Când au auzit ei aceste lucruri, s‑au liniștit și L‑au slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Așadar, Dumnezeu le‑a dat și neamurilor pocăința care duce la viață!“
Biserica în Antiohia
19Cei ce fuseseră împrăștiați din cauza persecuției care avusese loc în urma uciderii lui Ștefan au ajuns până în Fenicia, în Cipru și în Antiohia*. Ei nu vorbeau despre Cuvânt nimănui în afară de iudei.20Câțiva dintre ei însă, niște bărbați din Cipru și din Cirena, care veniseră în Antiohia, le‑au vorbit și grecilor, vestindu‑le Evanghelia despre Domnul Isus.21Mâna Domnului era cu ei, și astfel un mare număr de oameni care au crezut, s‑au întors la Domnul.22Vestea despre ei a ajuns și la urechile bisericii care era în Ierusalim, astfel că l‑au trimis pe Barnabas să meargă până în Antiohia.23Când a ajuns el și a văzut harul lui Dumnezeu, s‑a bucurat și i‑a îndemnat pe toți să rămână lângă Domnul cu o inimă devotată.*24Căci Barnabas era un om bun și plin de Duhul Sfânt și de credință. Și o mulțime mare de oameni a fost adăugată la Domnul.25S‑a dus apoi la Tars ca să‑l caute pe Saul26și, când l‑a găsit, l‑a dus în Antiohia. Astfel, timp de un an întreg, ei s‑au adunat cu biserica și au dat învățătură la o mare mulțime de oameni. În Antiohia, ucenicii au fost numiți pentru prima oară „creștini“*.27În acele zile, au coborât din Ierusalim în Antiohia niște profeți.28Unul dintre ei, pe nume Agab, s‑a ridicat și a arătat, prin Duhul Sfânt, că urmează să vină o mare foamete în toată lumea*. Și așa s‑a și întâmplat în timpul lui Claudius*.29Atunci ucenicii au hotărât să le trimită ajutor fraților care locuiau în Iudeea, fiecare după posibilitățile lui;30și așa au și făcut, trimițând acest ajutor bătrânilor*, prin Barnabas și Saul.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.